Sari la conținut

Obezitatea poate fi combatuta din primele luni de viata

Fara indoiala stiai ca alaptatul este sanatos, dar ceea ce nu stiai este ca poate influenta obiceiurile alimentare ale copilului de la sase ani.

Aceasta este concluzia unui nou studiu efectuat de cercetatorii de la U.S. Centers for Disease Control and Prevention. Studiul este important din perspectiva studierii obezitatii copiilor care in ultimii 30 de ani practic s-a dublat.

In studiu au fost urmarite peste 1500 de femei, iar concluzia a fost ca cele care au alaptat pentru perioade mai lungi de timp au avut copii care au avut obiceiuri alimentare mai sanatoase in jurul varstei de sase ani – au baut mai multa apa, au mancat mai multe fructe si legume si au baut mai putine bauturi indulcite cu zahar.

Mai mult, copiii carora li s-au introdus in alimentatie mancaruri sanatoase intre sase luni si un an au continuat sa fie atrasi de mancarea sanatoasa pentru mai mult timp. De exemplu, daca in timpul primului an de viata copiilor li s-au dat bauturi indulcite cu zahar, la varsta de sase ani acestia au fost de doua ori mai predispusi catre consumul bauturilor indulcite cu zahar decat in cazul celorlalti copii.

Studiul a fost publicat intr-un supliment special al Journal Pediatrics si arata importanta alimentatiei sanatoase in primul an de viata, in care o pondere covarsitoare trebuie sa o aiba laptele matern.

Unul dintre autorii studiului, Kelly Scanlon, a subliniat importanta de a urma indicatiile asociatiilor medicale de pediatrie care recomanda alaptarea exclusiva pentru primele sase luni, urmate de alaptare in paralel cu diversificarea pana la 1 an. De la sase luni este indicata diversificarea cu alimente nutritive si sanatoase.

Rezultatele studiului subliniaza un fapt simplu care capata importanta din ce in ce mai mare in studiul nutritiei copiilor: preferinta pentru arome a copiilor incepe devreme. Unii cercetatori merg chiar mai departe si spun ca poate incepe chiar din mediul uterin, asa ca ai grija ce mananci in sarcina.

Scanlon spune ca laptele matern expune la randul sau copilul la o varietate de arome, ceea ce ii face pe copiii alaptati sa fie mai deschisi catre a incerca feluri noi de mancare decat cei hraniti cu formula de lapte.

Expertii in nutritie care au citit studiul au declarat ca rezultatele arata ca trebuie pus accent din ce in ce mai puternic pe importanta modelarii precoce a dietei unui copil. Laptele este primul aliment pe care il mananca un copil si acesta trebuie sa fie cat mai bine calibrat pe organismul copilului, iar laptele matern este cel care ii serveste perfect cerintele alimentare.

Studiul a mai scos in evidenta cateva avantaje ale alaptarii. Copiii care sunt indelung alaptati, tind sa aiba un risc mai mic de infectii ale urechii, gatului si sinusurilor in jurul varstei de sase ani.

O concluzie

Noul studiu este doar o evidenta in plus care arata ca parintii pot face foarte multe inca din primele luni de viata ale copiilor pentru structurarea unor obiceiuri alimentare bune. Mamele pot alapta indelung, iar ambii parinti ii pot introduce copilului mancaruri nutritive si sanatoase de care se va bucura atat la momentul respectiv cat si mult mai tarziu in viata gratie efectelor lor benefice.  

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!