Sari la conținut

Criză de vaccin împotriva hepatitei B! 150.000 de nou-născuţi ar putea rămâne neimunizaţi

După ce, în urmă cu 10 zile, aproape niciun mare centru medical din București nu avea în stoc vaccinul împotriva hepatitei B, situație semnalată și în alte orașe importante, criza se agravează. Din motive de fabricaţie, vaccinul hepatitic B nu va mai exista pe piaţa din România până în ianuarie 2018. În aceste condiţii, dacă Ministerul Sănătăţii nu găseşte nicio soluţie, aproximativ 150.000 de nou-născuţi ar putea rămâne neimunizaţi.

Criză fără precedent în România, căci din motive de fabricaţie, vaccinul hepatitic B nu va mai exista pe piaţa autohtonă până în ianuarie 2018. Ministerul Sănătății a anunțat că mai mare puţin peste 20.000 de doze. În aceste condiții, se estimează că 150.000 de nou-născuţi ar putea rămâne neimunizaţi.

"Este o situaţie fără ieşire, nimeni nu are o soluţie concretă la acest moment. Şi nu vorbim numai despre copii, ci şi despre adulţii care au reală nevoie de acest vaccin. Eu sunt pacientă cu hepatita B şi am trecut printr-o situaţie asemănătoare când am născut, în august 2014 şi am trecut prin mari emoţii pentru că nu concepeam nicio clipă ca bebeluşul meu să nu fie vaccinat la mai târziu de 12 ore de la naştere. Ca mamă îţi este teamă, nu poţi să stai liniştită, te gândeşti dacă poţi alăpta. Am avut discuţii cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii", a declarat pentru Mediafax, Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România.

►Citește și Schema națională de vaccinare la copii

Timp de un an, aproximativ 150.000 de bebeluşi ar putea să rămână nevaccinaţi. De asemenea, Ministerul Sănătăţii a precizat că în prezent stocul de vaccin este de 22.300 doze.

"Vaccinul hepatitic B pediatric este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii copiilor de hepatită B. Stoc de 22.300 doze la nivel național. În prezent nu există nicio disponibilitate a producătorilor de a livra alte doze din acest vaccin către România. Ministerul Sănătăţii a început demersurile pentru a identifica posibile stocuri în alte state UE. Precizăm că în luna decembrie a fost aprobată o schemă de vaccinare alternativă pentru asigurarea protecţiei copiilor născuţi din mame cu hepatită B. Medicul de familie va administra vaccin hexavalent acestor mame de la vârsta de 6 săptămâni a copilului.Vaccinul hepatitic B pediatric este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii copiilor de hepatită B", se arată în comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!