Sari la conținut

Dr. Mihai Craiu, despre vaccinarea copiilor prematuri. Când ar trebui făcută

Prematurul necesită o îngrijire mai anevoioasă decât cea a bebelușului născut la termen. Nou-născutul care s-a grăbit să cunoască lumea va avea necesități specifice în primii 3 ani de viață, în special dacă s-a născut cu o greutate foarte mică. Din acest motiv, foarte mulţi părinţi se întreabă cum ar trebui procedat în cazul imunizării prematurilor – când ar trebui să se facă şi în ce condiţii.

Pentru a veni în întâmpinarea mămicilor de prematuri, dr. pediatru Mihai Craiu, a explicat pe Spitalul Virtual pentru Copii că bebeluşii născuţi prematur nu trebuie să fie vaccinaţi mai târziu decât cei născuţi la termen.

Altfel spus, chiar dacă un copil s-a născut prematur, el trebuie vaccinat în funcție de vârstă, după schema de imunizare. Pentru ei, vaccinarea la timp este cu atât mai importantă cu cât sunt mai sensibili și mai vulnerabili la boli.

“Din păcate, în multe situații copiii prematuri apucă să facă boli prevenibile prin vaccinare din cauza amânărilor repetate ale imunizărilor, din diverse motive - ba că ar fi prea mici de greutate, ba ca vârsta corectată nu este concordantă cu vârsta la care ar trebui vaccinați sugarii născuți la termen, ba că nu avem date suficiente. Realitatea este că mulți părinți şi la fel de mulți medici au rețineri în a vaccina copilul prematur, de frică”, explică dr. Miha Craiu.

► Citeşte şi Scrisoare către părinţii cărora le este teamă să îşi vaccineze copilul

"Ce se ştie??

1. Că un prematur are riscul de a muri de boală pneumococică invazivă (în absența vaccinării) de 10 ori mai mare decat un sugar de aceeasi varstă cronologică născut la termen.
2. Ca 1 din 9 nou născuți cu sepsis neonatal au infecție invaziva pneumococică (la prematur).
3. Prematurul are de 5 ori mai frecvent decât copilul la termen infecție gravă cu Bordetella pertussis (într-un studiu australian).

DAR

1. Vaccinarea copilului prematur, DEŞI produce o concentrație mai mică de anticorpi decat la sugarul născut la termen, APROAPE întotdeauna valoarea atinsă (nivelul protector de anticorpi, aşa-numitul MGTA - mean geometric titer of antibodies) este protectoare.

Un studiu la prematurii vaccinați cu pertussis acelular arata ca in 98.9% dintre cazuri s-au produs anticorpi suficienți, chiar dacă mai puțin decat la sugarii la termen ( Omenaca F, Garcia-Sicilia J, Garcia-Corbeira P, Boceta R, Romero A, Lopez G, Dal-Ré R.. Response of preterm newborns to immunization with a hexavalent diphtheria-tetanus-acellular pertussis-hepatitis B virus-inactivated polio and Haemophilus influenzae type b vaccine: first experiences and solutions to a serious and sensitive issue. Pediatrics 2005; 116:1292-8;)

2. Toate vaccinurile cu exceptia celui pentru hepatita B ar trebui făcute la vârsta la care fac şi ceilalți copii vaccinul respectiv, FĂRĂ a corecta vârsta gestațională.

Dacă nu există contraindicații majore sunt date clare ca de la 29 săptămâni de vârstă gestațională se pot face vaccinurile conform schemei naționale. Cu mențiunea ca 3+1 (adică 2 şi 4 şi 6 luni + 12 luni) aduc cu sine o protecție nai bună decât 2+1.
Revin pentru hepatită B şi BCG.

CONCLUZIA - Nou-născutul prematur ar trebui vaccinat conform calendarului național de imunizări, dacă nu are contraindicații, pentru toate vaccinurile cu 2 exceptii (hepatită B şi BCG). Deşi se produce o cantitate mai mică de anticorpi decât la un copil născut la termen, nivelul acestora este aproape mereu în concentrație suficientă. Iar riscurile sunt IDENTICE cu ale unui copil normal. Nu exista riscuri suplimentare (exceptând BCG cum spuneam), susţine dr. Mihai Craiu", în urma documentării.

► Citeşte şi Cum ameliorăm durerea copilului după vaccinare. Şase moduri simple

Sursa foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!