Sari la conținut

Mami, nu-ţi lăsa puiul să plângă!

De când sunt mamă, am tot auzit că plânsul copiilor ar fi un obicei sănătos şi de încurajat. Teoria spune că micii şantajişti sunt în stare să urle până îţi sparg timpanele şi, cu cât mai repede sări să îi iei în braţe, cu atât mai alintaţi şi dependenţi de tine vor deveni. Apoi ce-i de făcut? Că numai după fusta mamei stau.

După argumentul copilului independent, vine cel suprem: plânsul dezvoltă plămânii bebeluşilor. De parcă părinţii care s-au încăpăţânat să îşi ia puii în braţe de la primele semne de plâns s-ar fi ales cu bebeluşi fără plămâni.

Lucrurile astea erau promovate peste tot: de la domnul din parc, la casieriţa de la supermarket şi până la bătrânică din autobuz, toţi cunoşteau binefacerile plânsului bebeluşesc. În anumite limite, desigur. Adică îl lăsai ce îl lăsai să îşi verse amarul şi să îşi plângă teama, foamea şi singurătatea, după care binevoiai să îi satisfaci nevoile, că doar părinţi suntem şi copii independenţi vrem să creştem.

►Citeşte şi Cum mi-am culcat bebeluşul în pat cu mine şi nu s-a învăţat

În momentul în care am fost invitată la o întâlnire restrânsă (prilejuită de Danonino) cu Dr. Laura Markham, expert în parenting de renume mondial, am ştiut exact ce vreau să aflu de la ea. Fiecare participant a avut ocazia să pună o întrebare, era pe alese şi după sufletul şi neliniştile noastre. Eu am rugat-o pe Laura Markham să demonteze mitul copilului lăsat să plângă pe motiv că face plămâni. Şi mi-a explicat totul atât de clar şi cu atâta emoţie, că abia mi-am stăpânit lacrimile spre finalul discuţiei cu ea.

În primul rând, orice pediatru îţi poate spune că ăştia mici nu au nevoie să îşi dezvolte plămânii prin plâns. Dacă se nasc sănătoşi, atunci şi plămânii lor sunt în regulă. “Acum că ştim cum se dezvoltă creierul uman, avertizează Laura Markham, putem spune că practica este de-a dreptul dăunătoare.

”Mai precis, în momentul în care îţi laşi bebeluşul să plângă şi amâni să îi răspunzi nevoilor, îi faci rău conştient.

Cel mai important lucru pentru puiul de om este să dezvolte încredere. Totul e cât se poate de simplu şi logic. În momentul în care se trezeşte şi simte foamea, creierul bebeluşului îl avertizează că este o urgenţă: “Am nevoie de mâncare, o voi primi chiar acum, iar pentru asta voi fi cât se poate de gălăgios”. În mod normal, părintele reacţionează: “Nu pot îndură plânsul, îi voi satisface nevoile imediat!” Continuăm să existăm că rasă tocmai datorită acestei reacţii pe care părinţii o au de când lumea.

(…)

Citeşte mai mult pe ruxandraluca.ro
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat

    Desenele animate și educația

    Plouă afară. E frig și cred că e un moment potrivit pentru acest subiect, despre care vreau să scriu de ceva vreme – despre educația copiilor și desenele animate. Un lucru e sigur, copiii...

    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti