Ridic cu greu oala de pe aragaz. Oboseala face ca apa din ea să pară plumb. Îmi adun ultimele puteri și mă îndrept spre baie. Mă rog să nu mă împiedic. Niște arsuri sunt ultimul lucru de care am nevoie. Ochii mi se închid și capul îmi vâjâie, iar timpul până la întâlnirea cu perna pare o veșnicie. După baie, urmează tot ritualul de igienă, apoi masa, procedurile de după masă, mulsul, sterilizatul și dacă sunt norocoasă, apuc să respir de două ori până la masa de noapte.
Mă uit la ea și mi se strânge stomacul. Îmi imaginam altfel primele zile, primele săptămâni.
Mi-e poftă să o miros, să o simt, să o mângâi, dar nu am putere. Vreau doar să o văd că doarme. Am dorit-o așa de mult, am avut-o așa de greu, iar acum totul e doar o goană nebună. Hrănit, igienă, spălat, schimbat, sterilizat. Am primit din spital indicații clare să fierbem apa de baie, cel puțin până la o lună.
Pediatra ne-a spus ca înainte și după fiecare alăptat să facem igiena ochilor, urechilor și nasului cu ser fiziologic. Sunt stângace și îmi ia mult. Simt că o sâcâi și mi se frânge inima de fiecare dată când dă să plângă. Dar știe pediatrul mai bine, nu? Că doar a făcut o facultate, are o experiență. Ca și neonatologul. Mi s-a părut ciudată faza cu apa fiartă, dar ce știu eu? Sunt doar o mamă speriată, la primul copil.
(...)
