Sari la conținut

Mure pentru bebeluşi – Cât de sigure sunt ele?

Vara este sezonul fructelor şi, pentru că ştim cât de sănătoase sunt ele, ne gândim să le oferim şi bebeluşilor noştri. Printre fructele cu cele mai ridicate valori nutritive se numără  murele, fructele movulii cu gust dulce-acrişor, însă foarte multe mămici se întreabă dacă şi când pot fi ele introduse în alimentaţia copilului.

Mure pentru bebeluşi – Cât de sănătoase sunt murele

Murele se găsesc  în zonele deluroase, la marginea pădurilor, de-a lungul apelor curgătoare. Au gustul dulce-acrişor şi conţin vitamine, minerale şi substanţe active benefice organismului: vitamina A, vitamina C, vitamina K, potasiu, fosfor, magneziu, calciu, fier, sodiu, acid folic, luteina, tanine, mangan, seleniu.

Murele au rol antibacterian, antiîmbătrânire şi antiinflamator.

Mure pentru bebeluşi – Când poate bebeluşul să consume mure

Odată ce ai trecut la diversificare, adică după împlinirea celor şase luni, poţi introduce treptat şi murele în dieta micuţului. Atenţie, însă: sunt specialişti care recomandă introducerea murelor după împlinirea vârstei de un an, cu explicaţia că bebeluşii se pot îneca uşor. Dacă le pasezi, nu este însă nicio problemă. Ca în cazul oricărui aliment nou introdus, este bine să te consulţi cu medicul pediatru și să urmezi regula celor 4 zile.

Mure pentru bebeluşi – Beneficiile consumului de mure

Puternic antioxidant - „Jumătate de ceaşcă cu fructe de pădure conţine antioxidanţi cât cinci porţii de broccoli, morcovi sau mere. În plus, fructele de pădure au cantităţi mari de beta-caroten (o provitamină care, în corpul uman, se transformă în vitamina A – n.r.)”, explică dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist. Mai mult, zmeura, căpşunele, afinele şi murele sunt extrem de bogate în bioflavonoide antioxidante, cu proprietăţi tonice, antibacteriene, anticanceroase şi de combatere a îmbătrânirii. Murele îi ajută pe micuţ în combaterea stresului oxidativ.

► Citeşte şi Smoothie cu mure (de la 12 luni)

Luptă împotriva cancerului - O proprietate excelentă pe care o au toate “vegetalele mov” constă în prevenţia cancerului. Alte alimente “mov” sunt de fapt cele care conţin ca pigment resveratrolul – cel mai puternic antioxidant din natură: strugurii negri, mure, zmeura, prune, vişine, afine etc. Murele conţin micronutrienţi care minimizează proliferarea celulelor maligne care îi pot face rău bebeluşului
Îmbunătăţesc sistemul digestiv - Murele conțin pectină și alte fibre cunoscute pentru rolul lor protector asupra sănătății sistemului digestiv. Cu toate că vitamina C ar putea să provoace poftă de mâncare, fibrele vor ține obezitatea la distanță.

Ajută inima - Murele conţin unele dintre cele mai înalte niveluri de antioxidanţi dintre toate fructele. Fructele conţin cantităţi foarte mari de antocieni, un antioxidant fitochimic foarte puternic, de culoare închisă, care oferă murelor nuanţa negru-violet specifică. Pigmentul din mure ajută la reducerea riscului de boli de inimă.

Întărirea sistemului imunitar - Prin conținutul de vitamine, minerale și oligoelemente, precum și proteine murele întăresc sistemul imunitar. Aşadar, murele îl proteajă pe bebe de boli şi germeni…

► Citeşte şi Spuma de fructe de padure

Şi acum, ştiai că…

Murele erau considerate medicament, în vreme de război?

În timpul Primului Război Mondial, copiii din Anglia erau scutiţi de la şcoală pentru a culege mure, care erau mai departe transformate în suc. Acel suc de mure era folosit pentru a menţine o stare bună a sănătăţii soldaţilor. Asta pentru că, printre altele, murele proaspete reprezintă o sursă excelentă de vitamina C. Doar 100 de grame de mure asigură aproximativ 35% din doza zinică recomandată.

Sursa foto: Pexels

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!