Sari la conținut

Somon cu piure de cartof dulce și iaurt – gata în 15 minute

Rețeta e cea mai simplă cu putință, dar aș vrea să scriu mai întâi câteva lucruri despre cartoful dulce. Așa cum am mai spus, unele alimente le-am introdus în alimentația noastră după ce am devenit mamă. În mod evident, am început să fiu cu mult mai preocupată de ce mâncăm, dar mai ales de ce îi dăm copilei, așa că am căutat bunătăți cu care să-mi hrănesc copilul în adevăratul sens, nu doar să-i dau de mâncare. Așa am descoperit și cartoful dulce. Bine, auzisem de el, văzusem zeci de rețete, dar nu încercasem însă. În perioada diversificării, când nu mai știam ce să-i dau să fie bun și sănătos, am apelat la minunatul de cartof dulce. Și bine am făcut.

Cartoful dulce e considerat un superaliment datorită properităților lui nutritive. De curând am aflat că ar fi mult mai indicat în diversificare decât morcovul.

De ce sunt considerați superalimente?

Cartofii dulci sunt bogați antioxidanți, în fier, calciu, acid folic, vitaminele B6 și C. 200 de grame de cartof dulce conțin 65% din necesarul zilnic de vitamina C al unui adult. De asemenea sunt o sursă cupru, potasiu și mangan. Cartofii dulci portocalii și galbeni au un conținut ridicat de beta-caroten. În America specialiștii în nutriției i-au acordat cel mai mare punctaj din punct de vedere nutrițional, în comparație cu alte legume.
Bun, acum că am zis de ce am ținut musai să mâncăm cartof dulce, așa cum am vrut să mâncăm și avocado, să trec, zic, la rețetă.

Am folosit așa:

  • 1 cartof dulce
  • o bucățică mică de unt- nu știu exact cât, maxim 50 de grame

(...)

Citește mai mult pe fricidemamici.ro!

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!