Sari la conținut

Unde te poți plimba cu un bebeluş?

Gata, au trecut câteva săptămâni de la naştere. Deja te simţi un pic mai bine şi de la kilogramele date jos şi de la lungile plimbări prin parc. Acum parcă ai vrea să mai faci şi altceva, să mai vezi şi alte lucruri. Unde anume ai putea ieşi?

La cumpărături

Poţi să încerci, dar ai nevoie de magazine cu spaţii mari, ca să poţi intra cu căruciorul bebeluşului. Şi nu te aştepta să probezi prea multe lucruri. Este puţin probabil că bebele să îţi dea prea mult timp. Cu excepţia situaţiei fericite în care a reuşit să adoarmă deşi este un spaţiu care nu îi este familiar. Cel mai probabil într-o astfel de încercare vei sfârşi cu mult stres şi cu câteva lucruri cumpărate în grabă pentru că trebuia să pleci cu ceva de acolo.

La restaurant

Chiar dacă nu este nicăieri interzis să intri cu un bebeluş şi acum nu se mai fumează în niciun spaţiu închis nu prea ai şanse să stai la un restaurant aşa cum obişnuiai. Pe de-o parte pentru că eşti stresat că nu cumva să îi deranjezi pe cei din jur. Pe de altă parte pentru că ştii că trebuie să mănânci rapid, altfel rişti să laşi mâncarea în farfurie şi să pleci flămând. 

La film

Oricât ţi-ai dori să vezi un film acesta nu este locul pentru un bebeluş. Este adevărat că este întuneric, însă zgomotele sunt foarte puternice şi concepute astfel încât să îţi provoace emoţii. Bebeluşul va fi mult prea agitat ca să adoarmă. Nicio şansă să îl ţii tăcut în sala timp de două ore.

La coafor

La coafor te gândeşti că este o atmosferă relaxantă, de obicei este plin de doamne binevoitoare, ai putea sta să te îngrijeşti un pic. Este adevărat, dar în acelaşi timp este şi plin de miros de substanţe chimice, aşa că mai bine laşi pe altă dată, când poţi să mergi singură. 

La o întâlnire de familie

Sigur se vor bucura să îţi vadă preţiosul bebeluş, nu-i aşa? În general aşa este, dar probabil că te va stresa pe tine ideea că atât de multă lume îl atinge, că vorbesc aşa de tare şi au fel de fel de observaţii referitoare la modul în care ai ales să îl creşti. Nu merge însă cu bebeluşul dacă este vorba despre un eveniment mai special, cum ar fi o nuntă pentru că acolo sunetul unui bebeluş care plânge nu prea este acceptat cu bunăvoinţă.

Ţi se pare că ai rămas fără prea multe opţiuni? Poate că este mai bine aşa. Un bebeluş mic nu are un sistem imunitar bine format şi este indicat să nu îl duci într-un spaţiu închis unde există mulţi oameni. Perioada aceasta va trece şi ai tot timpul să îţi reiei vechile obiceiuri plăcute. 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
  • Carmen

    Sunt o norocoasa. Fetitei mele i-a placut in mall din prima zi. Cand era bebelus mic dormea iar acum analizeaza tot ce o inconjoara de la haine la persoanele din jur. Ii place si la terasa/restaurant ca observa tot ce este in jur. Depinde si de bebe.

Trimite un comentariu
Sunt tătic necenzurat
Abonează-te la newsletter

adevarul.ro

click.ro
..

Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!