Să fiu tată este cel mai frumos lucru pe care îl voi face în această viață. În aceeași măsură în care este și cel mai greu. Povestesc aceste două propoziții ori de câte ori am ocazia și oricui (mai) este dispus să mă asculte. Nu e o laudă, așa cum nu este o lamentare. Este doar o constatare care mi se confirmă foarte des, ca să nu spun zilnic. Și, ca orice alt părinte, probabil că aș putea povesti la nesfârșit despre aventurile mele și ale lui și despre lucrurile pe care le-am învățat sau descoperit de-a lungul timpului. Dar dacă ar trebui să menționez doar șase dintre acestea, cred că ar fi următoarele:
1. Nu ești părintele perfect. Nu există așa ceva. Nici măcar nu ești mai bun ca alți părinți, așa cum nu ești nici mai rău. Și oricum asta este o competiție atât de utopică în care dacă încerci să concurezi o să descoperi că nu vei ști niciodată dacă s-a terminat și, mult mai grav, dacă ai câștigat sau ai pierdut. Dar ești cel mai bun părinte (mamă sau tată) al copilului tău. Asta prin prisma faptului că ești, cel mai probabil, singura mamă sau singurul tată al copilului tău. Dar asta nu este de ajuns. Trebuie să treci (dacă vrei) de acest dat și să devii părintele pe care să și-l dorească al tău copil. Cum faci asta? Habar n-am să-ți spun în detaliu, dar îți pot spune două lucruri care au funcționat pentru mine:
a. să petreci cât mai mult timp cu copilul tău. Nu, să nu petreci DOAR timp cu copilul tău, dar nici să nu te faci că ai treabă, pentru că n-ai chef să stai cu el. Cred cu tărie că cel mai frumos cadou pe care un om poate să-l facă altui om este să-i dăruiască o parte din Timpul său. Și asta e cu atât mai adevărată când vine vorba de copiii noștri.
b. Să îi spui și să îl faci să se simtă exact așa cum este el în mintea și sufletul tău. Adică cel mai cel. Special. Deosebit. Să-i spui că îl iubești și cât îl iubești. Să știe acest lucru și să te asiguri des că știe acest lucru.
