Din 2 octombrie, toți părinții din România sunt invitați la… joacă! În mod organizat, nu oricum, căci Mirela Retegan lansează Campionatului național de joacă din postura de Antrenorul Părinților. Antrenamente intensive prin care Mirela le propune adulților o altă abordare a relației lor cu cei mici, plecând de la experiențele ei de mămică. Până atunci însă, am provocat-o pe Tanti Prezentatoarea din Gașca Zurli la o discuție despre reguli care pot fi… încălcate!
Ce trebuie să faci ca să fii un părinte bun? Cum trebuie să-ți crești copilul? Mulți dintre noi, avem în minte anumite conduite pe care le-am moștenit de la părinții noștri ori tot felul de articole despre parenting care circulă în mass-media, sub forma “5 reguli ca să ai un copil inteligent”, “3 moduri în care poți depăși crizele de furie ale copilului” și așa mai departe... Pentru că Mirela Retegan se pregătește să dea startul Campionatului național de joacă, ne-am gândit să o provocăm la o discuție despre regulile pe care părinții ar trebui să le… încalce!
Ce-a ieșit? Citiți mai departe…
1. Copilul trebuie pupat doar noaptea, în somn... Altfel, devine un răsfățat. Cât de des ar trebui pupăcit un copil?
Cât de des posibil. Pupăcelile și giugiulelile îi fac să se simtă în siguranță. E un altfel de-a le spune: “Te iubesc, ești important pentru mine.” Tu cum ai reacționa dacă iubitul tău te-ar pupa doar noaptea, în somn? Ce înseamnă pentru un adult când este pupăcit și giugiulit? Cum te face să te simți atenția primită de la cineva? Importantă și iubită. Eu mi-am pupat și giugiulit copilul cât de mult am putut.
2. Fără laude încontinuu... Copilul ar putea crede că este cel mai bun, s-ar putea transforma într-un arogant.
- Serios?! Am învățat târziu și, din păcate nu aplic mereu, cea mai bună metodă de a reacționa atunci când face cineva ceva. Prima reacție e bine să fie: "BRAVOOOO", apoi se poate continua cu un: "Daaar, m-aș fi bucurat să faci și asta sau cealaltă." Să lauzi acțiunile copilului tău mi se pare cel mai bun mod de a-i crește încrederea în el și de a-l învăța să spună la rândul lui: "Bravo mami; Bravo tati." Pe mine Maya m-a lăudat mult și tot nu a reușit sa compenseze toate cuvintele auzite în copilăria mea din categoria: "Nu ești bună de nimic", "Nu o să reușești", "Nu mă faci și pe mine mândră de tine."
►Citește și CONCURS! Câștigă o invitație la Campionatul de joacă, organizat de Mirela Retegan
3. După faptă și răsplată... Cât de des ar trebui recompensat un copil? Și sub ce formă? Dar pedepsit?
Am moștenit de la ai mei obiceiul recompenselor. În special recompense culinare. "Îți dau ceva bun dacă faci asta, îți aduce mama ceva dacă nu mai plângi, îți cumpăr păpușa aia dacă nu mai faci pipi în pat, îți dă mama o bombonică dacă papi tot sandivișul." Din păcate, pentru mine, încă îmi ofer recompense din categoria: "Dacă slăbesc 2 kilograme mănânc o înghețată." M-aș bucura să eliminăm aceste condiționări. Eu am primit la 40 de ani bicicleta pe care mi-o promiseseră ai mei în clasa I a dacă iau premiu.
N-am luat așa că nu mi-au luat-o. Și am accentuat o pierdere falsă care m-a urmărit toată viața. Am încercat să nu ofer copilului meu lucruri drept recompensă, ci drept daruri. În privința pedepselor am făcut erori grave. M-am trezit aplicând tot felul de pedepse penibile gen: nu ai voie la televizor, nu ai voie cu jucăriile alea, nu primești nu știu ce... Penibile. Nu au ajutat la nimic. Din fericire, nu ne-am culcat niciodată supărate și Maya a învățat în timp că enervarea mea nu e despre ea ci despre incapacitatea mea de a gestiona o situație. Nu cred în recompense și nici în pedepse. Cred în inspirația părinților de a depăși situațiile speciale și de a-i ajuta pe copii să învețe ceva din acele ocazii.
4. Dacă îi cumperi tot ce vrea ți se urcă în cap...
Da de ce să-i cumpărăm tot ce vrea? Doar pentru că nu avem timp și răbdare să ducem o negociere? Cred că orice părinte cu iubire și fermitate poate să facă niște alegeri bune pentru copilul mic. E în mâinile noastre cu ce îi hrănim, ce haine au în dulap și câte jucării în cameră. Eu recomand metodele mele de jucat la cumpărături, sigur veți avea rezultate. Noi alegem ce poveste le spunem copiilor noștri. Dacă o spunem pe cea potrivită avem parte de finaluri fericite. Dacă nu nimerim povestea ajungem într-un film de groază.
5. Dacă cel mic este fericit și eu, la rândul meu, sunt fericit(ă)... Care ar fi ordinea corectă? Căci cei mai mulți părinți pun fericirea copilului lor mai presus de-a lor... iar ei, în special mamele, se lasă pe locul 10 -11...
- Eu spun altfel. Fericirea copilului meu e și fericirea mea. Fericirea mea nu trebuie să fie și fericirea lui. Și îmi place să spun și chiar cred că mi-aș sacrifica viața pentru copilul meu, dar nu voi face niciodată sacrificii care să-l împovăreze. Eu sunt cea mai importantă persoană din viața mea. Eu trebuie să am în primul rând grijă de mine: să mă bucur, să mă odihnesc, să mă înveselesc, să mă hrănesc bine și organizat, să-mi păstrez sănătatea, tonusul, să-mi hrănesc spiritul făcând lucruri pentru inima mea. O mamă fericită va împărți raze de lumină în jurul ei. O mamă veselă îi va molipsi și pe ceilalți cu zâmbetul ei. O mamă odihnită va putea avea energie să se joace și să-și îngrijească puiul. Noi suntem primele modele din viețile copiilor noștri. Eu vreau să fiu un model bun, vesel, îngrijit.
►Citește și Mirela Retegan: ”Un copil nu crește drept într-o relație strâmbă” (Interviu)
6. Nu trebuie să-ți recunoști greșelile în fața copilului, te va crede un om slab...
Eu am mințit-o pe mama toată copilăria, pentru că eram sigură în mintea mea că mama e perfectă și nu are cum să-mi înțeleagă mie greșelile. Și am dus asta până târziu în maturitate. Mama a fost ultima care a aflat orice prostie făcută de mine. Noi suntem generația care preferăm să știe toată lumea dar să nu afle părinții noștri. Nu erau pregătiți să ne vadă așa cum eram de fapt. Nu-mi doresc asta pentru copilul meu. Vreau să fiu prima care află dacă a călcat pe bec. Pentru că voi avea grijă să nu calce în cioburi ori să o pansez dacă se rănește. Ca să-i câștig încrederea îi povestesc despre greșelile mele. Le recunosc pe cele legate de ea sau de alții. Așa va ști că sunt imperfectă și că toți suntem supuși greșelii. Diferența o face doar felul în care le depășim sau le reparăm.
7. Copilul trebuie controlat tot timpul. Dacă îi lași un pic de libertate, o va apuca pe un drum greșit...
- Copilul trebuie lăsat să se descurce singur. Chiar dacă nouă ne crește tensiunea la 280 și pulsul nu mai poate fi ținut sub control. Putem să-l verificăm de la distanță, ca să fim siguri că a înțeles pericolele explicate de noi. Dar suntem primii care le putem arăta drumul spre libertate. Eliberându-i de posesivitatea noastră, de frica noastră de a ne asuma niște copii curajoși, le vom da cel mai de preț lucru din viața unui om: libertatea. Lângă noi învață să fie liberi să spună ce cred, să plece și să vină, învață libertatea de a refuza sau de a accepta, de a fi de acord sau nu, libertatea de-a lua decizii. Curajul de-aș crește copiii liberi trebuie să și-l descopere părinții. Copiii și l-au găsit.
►Citește și Lasă-ți copiii să se descurce singuri! 6 situații în care nu trebuie să intervii
8. Nu trebuie să-l forțezi pe cel mic să-și ceară scuze... căci va învăța să o facă din obligație. Dar cum îl înveți despre valori și moralitate mai ales, ca atunci când rănește fizic pe cineva, intenționat sau nu, trebuie să fie empatic și să-și exprime scuzele?
Nu trebuie să fie empatic. El învață să fie. Ca părinte, poți inventa tot felul de jocuri sau situații în care el să fie spectator dar să vadă aceste exemple în relațiile dintre tine și alți oameni, animale, jucării, obiecte. Te lovești singură cu mâna de ușă și aștepți să-ți ceară ușa iertare. Și stai lângă ușă până când copilul o să vrea să știe ce faci acolo. Îl rogi să vorbească el cu ușa să-și ceară scuze pentru că poate pe tine nu pare să te mai doară chiar atât de rău. Ușa nu va face asta iar tu ai nevoie de scuze pentru a merge mai departe. Îl rogi pe copil să ceară scuzele în locul ușii. Starea ta se va schimba radical. Așa sunt șanse mai mari să își amintească incidentul și să-și ceară mai ușor scuze când va fi el în locul ușii și în locul tău un alt copil.
9. Părinții au toate drepturile, pentru că sunt adulți. Copiii... puține, sau chiar deloc.
Singurul drept pe care îl au părinții este de a fi fericiți că au în mână un suflet de care să se îngrijească. Dreptul părinților este de a-și iubi copiii fix așa cum sunt. Dreptul copiilor este de a crește liberi și fericiți. Au dreptul de a fi onești. Și ei chiar sunt dacă noi le permitem asta.
