Sari la conținut

Cum am rămas însărcinată după 9 ani, fără inseminare in vitro

Ieri dimineață, mă aștepta acest mesaj în inbox. O prietenă de-a mea, fostă colegă de liceu, îmi scria despre bucuria cea mai mare dintre bucurii: aceea de ”a primi copii” (expresia e tradusă din germană: Kinder bekommen, dar e minunată, uitasem ce frumoasă poate fi această limbă).  O zi pe care o va ține minte toată viața. Mi-a scris cu gândul de a împărtăși cu noi pe blog drumul lor până la cele două liniuțe, poate mai ajută și pe alți părinți în căutarea ușii pe care să o deschidă copilului lor.

Ea e medic, măritată cu alt medic, amândoi locuiesc în Germania. Zice așa:

Mă gândeam să îți scriu, pentru că știu că tu ești mereu ultra informată în tot ceea ce privește bebelușii, dar, știi că noi am mai povestit, pentru unele, drumul e anevoios.  Și anume vreau să îți scriu despre ce alte metode există în afară de vitro pentru a primi copii. Mie mi se pare fascinant, mai ales că suntem acum în Bavaria să facem un tratament cu nămol și ieri dimineață m-am gândit că parcă sânii îmi sunt cam umflați și totuși menstruația a întârziat 6 zile, însă la sutele de teste de sarcină negative pe care le am făcut am ezitat până ieri, și ieri dimineață, hop: două liniuțe- una din ele amărată, așa că azi merg să îmi dozez bhcg-ul, nu de alta dar totuși urmează să intru într-o vană fierbinte cu nămol, care se pare că ar aduce beneficii extraordinare și pe termen lung femeilor cu probleme de fertilitate.

►Citeşte şi O tehnică medicală, veche de un secol, ar putea ajuta cuplurile care se confruntă cu infertilitatea

Noi de fapt ne dorim un urmaș cam de prin 2013. De atunci, întâi am umblat la ginecolog care mi-a spus să profităm de ziua fertilă și, dacă în 6 luni nu sunt gravidă, să merg din nou la el. Ca să nu fiu pisăloagă, am zis că merg după un an. Atunci a început să îmi dozeze ceva hormoni și să îmi facă monitorizare foliculară… zi de zi din ziua 10-a, pe masă la ora 7:30 și când zicea acum… acum! În cazul în care M. nu avea gardă. Bun… a trecut 2014 fără rezultat, el voia să îmi facă laparoscopie pentru verifică permeabilitatea trompelor, eu nu și nu, nu fac operație fără să știu unde e problema.

(…)

Citeşte mai mult pe siblondelegandesc.ro

►Citeşte şi Inseminare artificială sau fertilizare în vitro? Recomandările specialistului
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!