Sari la conținut

Gătești semipreparate și folosești des microundele? Ești cea mai bună mamă!

Dacă ar fi să facem un exercițiu de sinceritate, ce mămică nu ar recunoaște că, uneori, se abate de la calea cea bună în ce privește creșterea copiilor săi?! Că sunt momente în care nu gătește sănătos ori își lasă prichindeii în fața televizoarelor mai mult decât ar trebui?! Sunt lucruri absolut normale care i se pot întâmpla oricărui părinte și nu ar trebui să ne simțim vinovate. Descoperă în video-ul din articol povestea unei mămici-bloggerițe din SUA, Kristina Kuzmič.

Cine este Kristina Kuzmič? O mămică cu un blog foarte popular în Statele Unite datorită postărilor sale extrem de sincere și de directe care au depășit, per total, 200 de milioane de vizualizări în online. “Nu sunt prietena ta, puștiule! Pentru că te iubesc!” sau “4 lucruri pe care o femeie nu trebuie să le mai poartă după ce devine mamă” sunt doar două titluri ale filmulețelor postate de mămica-blogger care au devenit virale. Articolele sale sunt preluate constant de publicații de renume precum Huffington Post ori de rețeua TV care îi aparține lui Oprah Winfrey. De altfel, debutul în lumea celebrităților de peste Ocean i se datorează lui Oprah, căci Kristina a participat la un reality produs de compania acesteia, în urma căruia și-a câștigat propriul show TV.

Kristina este la a doua căsătorie, are trei copii, iar blogul și conferințele pe care le ține îi ocupă mai tot timpul. În general, postările sale sunt pline de umor, însă mămica-blogger dă dovadă și de foarte multă seriozitate, mai ales atunci când vine vorba despre frământările vieții de părinte.
Drept dovadă stă cel mai recent clip video al său, în care Kristina își împărtășește un moment dificil din viața sa. În urmă cu 10 ani, după un divorț tumultos, a rămas singură cu doi copii mici, de 2 și 3 ani, și cu o mulțime de datorii.

►Citește și De ce sunt mamele mereu obosite. Chiar şi atunci când dorm

“Eram depășită de situație, falită, împărțeam aceeași cameră cu copii mei... Nici măcar nu-mi permiteam să-mi cumpăr propriul pat, dormeam pe jos. Eram într-o depresie foarte severă și, cum asta nu ar fi fost de-ajuns, eram înconjurată și de câțiva oameni care tot îmi subliniau faptul că nu sunt o mamă bună. Fix ce-mi trebuia! Așa am ajuns la psiholog și, în timpul unei ședințe, îi explicam cât de vinovată mă simt că sunt o mamă rea. Mi-a cerut câteva exemple. Și i le-am dat. <Înainte de divorț, obișnuiam să gătesc sănătos tot felul de preparate pentru copiii mei, acum doar desfac o caserolă și încălzesc ceva la microunde. Înainte, mergeam cu cei mici peste tot: la muzee, prin parcuri, ne distram de minune… Acum, aproape în fiecare zi, îi las cu orele în fața televizorului, în timp ce eu mă ascund în dormitor și plâng, ca să nu mă vadă...”, povestește Kristina în video-ul de mai jos.

Iar exemplele au continuat… Care a fost reacția psihologului? În timp ce o privea cu multă blândețe, acesta i-a spus:“Wow, Kristina! Dar ești o mamă extraordinară! Ai ajuns la capătul puterilor, simți că totul se duce de râpă, dar găsești puterea de a avea grijă de copiii tăi. Încă te asiguri că nevoile lor sunt acoperite. Încă îți faci timp să le cumperi mâncare, să le fierbi acele paste… Ești atât de deprimată, dar nu vrei ca cei mici să vadă lucrul acesta, așa că îi lași se uită la televizor și să urmărească desenele preferate. Iar tu, în timp ce ei râd și se distrează, te ascunzi în dormitor și plângi. Dai dovadă de atât de mult altruism…”.

Ce și-a dorit Kristina să obțină prin intermediul acestei mărturisiri? Indiferent de cât de vinovate s-ar simți mămicile că nu au făcut suficient pentru copiii lor, acest lucru trebuie să înceteze. “Știu că noi, părinții, vrem să fim extraordinari în fiecare zi. Perfecți. Dar nu se poate. Este în regulă dacă, în unele zile, suntem doar niște părinți OK. Și când simți că ești copleșit de toate lucrurile mărunte, fă pentru tine ceea ce a făcut acel psiholog pentru mine: spune-i acelei voci interioare care te critică să tacă!”.

Tu ești de acord cu mămica-blogger Kristina Kuzmič?

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!