Sari la conținut

Momentul în care mi-a fost teamă de un alt părinte

Eram în weekend cu toții la o tersa, pe malul mării. Albert și Aris și-au făcut de lucru prin nisip, la câțiva metri de noi. Curând după ce am ajuns, a apărut în peisaj o fetiță cu codițe, cam la vreo trei anișori, ca Aris. Cum o vede, cum se activează asta mic și prietenos al meu și o ia de mână și începe să îi vorbesca în chineză-engleză-romano-bebelueașca lui. Am zis taci că-i bine, dacă are prieteni, are ocupație, deci se anunță liniște și pace la orizont. Îmi aruncam din când în când privirea către ei, părea că merge lin treaba: Albert într-o parte, Aris și fetiță lângă.
 
Ei, și cum stăteam noi și ne savuram cafeaua cu mult lapte și fără cofeină, o auzim pe fetița cu codițe că începe să țipe de mama focului. Am sărit ca arsă de la masă, cu ochii către locul unde se jucau copiii. Mama fetiței a ajuns acolo înaintea mea, să își ia copila în brațe.
 
-Doamne, ce s-a întâmplat? întreb cum ajung și eu. A lovit-o?
 
 Nu se uită la mine, însă îmi răspunde răstit și din mers:
 
 -Da, normal! După ce a tot tachinat-o.

 
 Aș fi vrut să mai zic ceva, dar n-am avut cui, pentru că femeia s-a făcut nevăzută în restaurant, cu fetița în brațe. Îmi întreb copilul ce s-a întâmplat, nu zice nimic.
 
 -Aris, ai lovit fetița?
 
 -Lovit petiță, îmi răspunde, dar ca și cum ar fi fost o glumă.
 
 Mă uit la ăstălalt mare, la Albert, care asistase și el la scenă:

(...)

Citește mai mult pe ruxandraluca.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti