Sari la conținut

O amintire de neuitat pe care probabil o vom uita amândoi

Oare câte amintiri frumoase pierdem de-a lungul unei vieți? Nu știu dacă cineva ar putea face o cercetare pe acest subiect, dar aș îndrăzni să spun că, cel mai probabil, mii. Mii de zile, ore, minute sau clipe care atunci când se întâmplă ne umplu inima și sufletul de bucurie și care apoi se duc cine știe unde. Mii de glume, de râsete, de dialoguri, de trăiri, de sentimente, de întâlniri întâmplătoare care ne transformă o zi oarecare într-una foarte mișto, dar pe care, inevitabil, le uităm.

Fiecare dintre noi are niște amintiri definitorii ale vieții sale. Amintiri bune sau rele (prea multe, din păcate), amintiri care, spunem noi, ne-au format și care ne-au făcut cine suntem azi. Amintiri datorită sau din cauza cărora viața noastră arată în felul în care arată azi. Și cred că spunând asta și gândind așa, facem o mare nedreptate tuturor acelor amintiri grozave pe care le uităm pentru că…pentru că probabil atâta poate duce creierul nostru conștient. Căci nu cred că le pierdem cu adevărat, cred că le depozităm undeva, în „cloud”-ul care este creierul nostru și, mai mult, și ele contribuie substanțial la definirea noastră ca oameni, ca personalități, ca cine suntem fiecare dintre noi.

►Citeşte şi Scrisoare către băiețelul din această poză

Ieri am fugit o zi cu Mark până la mare. La un moment dat, după multe, multe ore, l-am prins și pe plajă, jucându-se în nisip. Motiv de care am profitat și i-am făcut această poză. Apoi, când am deschis poza, când i-am văzut bucuria de pe chip, lipsa de griji, seninătatea, m-am, scuzați-mi franceza, căcat pe mine. Și am realizat atunci ce zi mișto a fost: a fost cald, dar nu caniculă, marea a fost răcoroasă, dar nu prea rece, după amiază am prins niște super valuri în care ne-am bălăcit amândoi. Dacă nu l-am aruncat de 100 de ori în acele valuri, nu l-am aruncat niciodată, strigând tot felul de tâmpenii în timp ce-l aruncam și râzând amândoi în hohote. Au fost momente (multe) în care și-a găsit un prieten cu care s-a băgat în apă iar eu, privindu-l de pe margine cum se distrează acolo, de unul singur, fără mine, am mai realizat o dată cât ne-a crescut băiatul.

(...)

Citeşte mai mult pe celmaibuntata.ro
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat

    Desenele animate și educația

    Plouă afară. E frig și cred că e un moment potrivit pentru acest subiect, despre care vreau să scriu de ceva vreme – despre educația copiilor și desenele animate. Un lucru e sigur, copiii...

    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti