Sari la conținut

Prinţesa Charlotte a Marii Britanii, prima sa vizită oficială alături de părinți (GALERIE FOTO)

Vezi gGalerie foto

Tocmai s-a încheiat vizita oficială a Prințului William și a soției sale, Kate Middleton, în Canada, iar în media încă circulă imaginile cu familia regală. Mai precis, mezina Charlotte a atras atenția tuturor, fiind la prima sa vizită oficială. Mica prințesă i-a cucerit pe toți, mai ales că jurnaliștii prezenți au imortalizat primii pași în public ai copilei, dar au înregistrat și primul său cuvânt rostit în timpul unei petreceri pentru copii.

Potrivit Reuters, prinţesa Charlotte a Marii Britanii a spus primul cuvânt în public, în timpul vizitei în Canada a familiei regale, rostind "pop" ("poc") în timp ce se juca împreună cu fratele ei, prinţul George, la o petrecere cu baloane.

Petrecerea distractivă pentru prichindei a fost organizată pentru copiii familiei regale a Marii Britanii, în grădinile de la Government House din Victoria, unde familia regală a stat în timpul vizitei în Canada.

►Citește și Parenting regal: prințul William, un tătic care nu ține cont de protocol

Evenimentul a fost o şansă pentru prinţ şi prinţesă să întâlnească alţi 24 de copii, toţi sub vârsta de cinci ani, invitaţi la petrecere, care provin din familii militare, cu unul dintre părinţi detaşat la datorie.

Atât Charlotte cât și frățiorul ei mai mare, prințul George, au fost răsfățații jurnaliștilor, care s-au întrecut în a-i fotografia în cât mai multe ipostaze. Cei doi copii ai Ducelui și Ducesei de Cambridge s-au remarcat prin ținutele asortate cu cele ale părinților, dar și prin atitudinea lor, mai ales când George a refuzat să dea mâna cu premierul canadian Justin Trudeau.

Intră în galeria foto și vezi mai multe poze cu prințesa Charlotte și prințul George în timpul vizitei oficiale din Canada!
Foto: Facebook / Instagram

Galerie foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!