Sari la conținut

Rachel McAdams, mămică pentru prima oară, după o sarcină ţinută secretă

Rachel McAdams, în vârstă de 39 de ani, a devenit mămică pentru prima dată, în urma unei sacrini ţinute departe de ochii presei.
 
Actriţa canadiană are o relaţie de mai bine de doi ani cu scenaristul american Jamie Linden, în vârstă de 37 de ani.

Rachel McAdams şi Jamie Linden au devenit părinţi, după ce artista a născut recent un băieţel, scrie Daily Mail. Deşi cei doi nu au confirmat informaţia, au fost surprinşi plimbându-se cu bebeluşul în braţe.

Zvonurile potrivit cărora actriţa ar fi însărcinată pentru prima dată au apărut la începutul anului, după mai multe luni în care nu a mai apărut în public şi s-au accentuat după ce Rachel a ratat premiera din Los Angeles a filmului „Game Night“, în care joacă rolul principal.

Mai mult, timp de doi ani, Rachel McAdams și Jamie Linden s-au ținut departe de lumina reflectoarelor atunci când era vorba de afișarea lor împreună ca și cuplu, lăsând pe toată lumea să presupună ceea ce se întâmplă. Abia după perioada „secretă” de doi ani, aceștia au decis să confirme relația, fapt care ne demonstrează din nou cât de mult ține actrița la viața sa privată.

Actrița Rachel McAdams a devenit cunoscută pentru rolurile principale în filme extrem de populare precum: „The Notebook” și „Mean Girls”. Ea a avut mai multe relaţii mediatizate, inclusiv una de patru ani cu Ryan Gosling, colegul ei din filmul de succes „Notebook“. De asemenea, McAdams a mai avut o relaţie de trei ani cu Michael Sheen, alături de care a jucat în „Midnight in Paris“.

Jamie Linden este un scenarist recunoscut mai ales pentru comedia „We Are Marshall“ (2006) şi drama romantică „Dear John“ (2010), dar şi pentru scenariul şi regia filmului independent „10 Years“, cu Channing Tatum în rol principal. Ultimul film la care Linden a lucrat în calitate de scenarist a fost „Money Monster“ (2016), cu George Clooney şi Julia Roberts.

Sursa foto: Getty Images

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti