Notiunea de “timp” nu exista pentru un copil.
Ea se structureaza si se construieste perpendicular pe adecvarea a doua raportari asupra timpului diferite: timpul “captiv”, impus de catre adult (sa ramana la masa, sa mearga la scoala, sa se culce la o ora potrivita…) si timpul “liber”, pe care copilul invata sa il gestioneze.
Daca una dintre aceste netiuni lipseste, exista riscul unei disfunctionalitati. Ii revine asadar parintelui misiunea de a lasa copilul, indiferent care ar fi varsta acestuia, sa se plictiseasca si sa inventeze idei pentru a iesi din aceasta situatie.
O interventie care poate parea de durata, insa este mult mai constructiv decat sa raspundeti imediat la cererea copilului: “Ma plictisesc, nu stiu ce sa fac…”
Daca un copil nu stie sa traga foloasele din timpul sau liber, daca el conteaza sistematic pe ajutorul unui adult pentru a scapa de plictiseala sa, exista, in final, riscul de violenta: cand un tanar adolescent, printre altele, va refuza ajutorul adultului, fara sa dispuna de resurse suficiente pentru a se “ocupa”.
In sfarsit, pastrand spiritul ca ne aflam intr-o societate in care timpul liber si ragazul ocupa in fiecare zi un loc destul de mare si este foarte important sa stim cum sa il administram.
