Sari la conținut

Citeste-i aceeasi poveste de zeci de ori!

„Calvarul” parintilor de a rasfoi aceleasi pagini cu aceleasi cuvinte si aceleasi poze este o comoara pentru copilul care asculta.

 

Astazi l-am uimit complet pe barbat cu niste detalii din „Aventurile lui Habarnam”, celebra carte pentru copii scrisa de Nosov. Volumul e in curs de citire pentru baiatul nostru si mi-am adus aminte cum prichindelul zvapaiat, imbracat ca un papagal, ii desenase urechi de magar colocatarului sau Stie-Tot. E vorba de o carte pe care am citit-o acum cel putin 20 de ani, dar stiu inca majoritatea poeziilor pe care netotul personaj principal le-a compus. Dar am citit-o, si citit-o, si citit-o (fata de sora-mea, care a colorat-o, si colorat-o, si colorat-o...) de zeci de ori. Si, cu ocazia acestei discutii, mi-am adus aminte cum faceam, in copilarie, obsesie pentru cate-o poveste pe care bunica trebuia sa mi-o citeasca seara de seara de seara de seara..., dar si de reprosurile ei zambitoare fata de acest comportament al meu care a extenuat-o teribil.

 

Cititul repetitiv merita efortul

Chiar daca e obositor sa citesti aceeasi carte copilului la (ceea ce pare) nesfarsit, mai ales daca te implici pana la imitarea vocilor personajelor, beneficiile pentru copil sunt pe masura efortului parintelui:

  • Cititul repetitiv impulsioneaza vocabularul copilului mai bine decat cititul diversificat. Un studiu facut acum cativa ani la Universitatea din Sussex pe copii de trei ani a scos la iveala faptul ca cei care auzisera aceeasi poveste de nenumarate ori isi insusisera mai multe cuvinte decat cei carora li s-au citit mai multe povesti in aceeasi perioada de timp. Iar bogatia vocabularului este cheia performantelor unui copil cand intra la scoala. Concluzia: nu investi intr-o biblioteca de carti pentru copii, ci pune accentul pe ce aveti deja prin casa.
     
  • Prin cititul repetitiv, copilul invata pronuntia corecta a cuvintelor. Una e sa auzi un cuvant nou in trecere, alta e sa-ti loveasca auzul in fiecare zi. Mai ales ca, pentru copii, inceputurile limbajului sunt ca invatarea unei limbi straine, pana la urma. De ce copiii pronunta cat mai aproape de varianta corecta cuvintele foarte uzitate in discutiile din casa? Pentru ca le aud foarte des.
     
  • Gratie cititului repetitiv, copilul descopera noi dimensiuni ale povestii. Cu fiecare tura de citit aceeasi carte, copilului i se clarifica tot mai multe detalii legate de personaje, de legaturile dintre ele, de contextul in care se desfasoara actiunea, de actiunea in sine, de felul in care lucrurile din poveste functioneaza etc. Banuiala mea este ca, in momentul in care copilul simte ca a absorbit tot ce se poate dintr-un text, incheie etapa de „obsesie” pentru el si vrea sa treaca la alta lectura.    


    Sursa foto: galleryhip.com
  • Prin lectura repetitiva, copilul insusi invata mai usor sa citeasca. Copiii memoreaza cuvinte, fraze sau chiar pasaje din textele pe care le aud de atatea si atatea ori. Daca de la cititul unilateral parintele trece la cel in colaborare cu copilul (il indeamna sa citeze portiuni din text, sa termine fraze si ii arata grafia cuvintelor de care acesta este interesat), copilul isi face si o imagine asupra cuvintelor, pe care o memoreaza. Astfel, incepe sa identifice grafia cu sunetul si sensul cuvantului.
     
  • Prin lectura repetitiva, copilul isi rezolva tensiuni emotionale. Fie ca se identifica cu un personaj si parcursul lui, fie ca are, in viata reala, sentimente contradictorii fata de o situatie intalnita si in cartea respectiva, fie vrea sa se asigure, inca o data, ca binele invinge etc., copilul are nevoie de acea lectura ca sa depaseasca un hop important in evolutia lui emotionala.

Asa ca nu-ti mai da ochii peste cap cand vine momentul: „Mamaaaa, imi mai citesti o data povestea?” (sa „Asta, asta!”, pentru cei aflati la inceputurile limbajului) si pune mana pe cartea deja zdrentuita. Ca, peste 20 de ani, o sa-i dezbateti impreuna sensurile metafizice.

 

Sursa foto articol: huffingtonpost.com

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!