Un cadou, asa mai merge, dar bani? Cum gasim o formula pentru a conserva aspectul de cadou si repere pentru a sti cum sa ii dam?
Cum procedam pentru a nu determina copilul sau adolescentul, atunci cand primeste bani, sa nu spuna: nici macar nu a cautat sa imi ofere un cadou, nu s-a chinuit sa se ocupe de mine.
Ceea ce ii oferim se inscrie intotdeauna intr-o relatie, deci totul depinde de modalitatea in care sunt dati si pentru ce. Daca banii vin sa completeze pusculita ce ii va permite sa isi cumpere ceva mai costisitor si pe care copilul si-l doreste cu adevarat, adultul – bunic, unchi, matusa – care ii cunoaste aceasta dorinta, ii raspunde bine si frumos.
Din contra, cand nu stim nimic despre dorinta copilului sau a adolescentului, de ce sa nu ii oferim bani si sa raspundem si aici dorintei sale? Modalitatea in care ii dam tine in continuare de imaginatia fiecaruia: din mana in mana, cu cuvinte de insotire, sau intr-un plic cu un cuvintel sau desen… Toate cadourile sunt insotite.
Este dificil de spus in ce proportie ii dam. Nu ii vom da aceeasi suma unui copil de 7 ani ca unuia de 15 ani, suma trebuie sa creasca. Altfel spus, daca nasul sau nasa nu ii da decat o data pe an, este poate logic ca suma sa fie mai consistenta. Trebuie in acelasi timp ca aceasta sa ramana in masura a ceea ce copilul poate realiza, a ceea ce poate reprezenta pentru el.
Atunci cand oferim un obiect, nu aducem acelasi lucru unui copil de 7 ani, ca unuia de 15 ani. Pentru bani, e acelasi lucru. Daca nu avem nicio idee despre suma pe care sa i-o daruim, de ce sa nu ne imaginam ceea ce i-ar putea face placere in functie de varsta sa, CD-uri sau DVD-uri pentru un adolescent de exemplu, un joc electronic sau o jucarie pentru un copil mai mic. Si plecand de la aceasta evaluare, deducem crescator ceea ce i-am putea darui.
