Se spune ca proesorii sunt cruciali in viata unui copil, ca ei il formeaza, il fac sa fie ceea ce este atunci cand este matur. Cam mare responsabilitatea pusa pe umerii lor.
Trebuie sa va marturisesc ca nu prea m-am gandit la ei, la profesorii mei. Si nu am avut deloc putini in cati ani de studiu am facut. De fapt cred ca am studiat non stop pana spre 27 de ani. Fara indoiala studiul mi-a placut, mi s-a potrivit. Profesorii pe care i-am avut insa nu. Stiu ca altii au intalnit profesorul sufletului lor, profesorul care i-a sustinut, care le-a schimbat destinul, care i-a impresionat, motivat, pus pe ganduri. Profesori care m-au pus pe ganduri am avut si eu. Uite-i pe cei din scoala generala:
Profesoara de engleza care vroia sa isi ia un grad. Era tanara si venita de curand la noi la clasa. Eram in scoala generala, pe vremea comunismului. S-a uitat la noi cu ochi mici si dispretuitori si ne-a spus ca nu stim nimic. A facut apoi ceva ce nu a mai facut niciun alt profesor: a venit cu foi trase la xerox unde puteam sa vedem harta Angliei si o imagine cu un autobuz din Londra. WOW! Ba chiar, nu stiu cum o fi reusit, a adus pana si un televizor in clasa si a pus o caseta video sa vedem cu ochii nostri cum trece el pe pavajul londonez. Cam vreo luna de zile ne-a rasfatat astfel, dupa care a avut marea lectie, nu imi dau seama nici pana acum daca i-a iesit bine sau iar a simtit ca am dezamagit-o. Apoi si-a luat copiile xerox, televizorul si dusa a fost.
Profesoara de muzica, primul om cu adevarat pasionat pe care l-am intalnit. Imi pare atat de rau ca nu mai tin minte cum arata. Ea chiar a fost speciala. Chit ca m-a scos din corul clasei la doua minute dupa ce am inceput sa cant. Nu ca mi-ar fi pasat. Aceasta profesoara era pasionata de muzica clasica. Si aveam ore in care nu faceam nimic altceva decat sa ascultam Bach, Mozart, Mahler, Debussy si sa o vedem pe ea tresarind de incantare si punand inca o data o portiune care ii placuse mai mult.
Pe profesoara de geografie nu as avea cum sa o uit. Era mica si anormal de subtire, cu o claie de par negru tepos, tapat sa stea cat mai in sus. As jura ca avea si un neg negru pe fata, dar nu stiu daca nu o suprapun deja cu mame mestere din desene animate. Aceasta profesoara avea in permanenta cu ea un bat subtire si negru. Era animalutul ei de suflet, probabil ii pusese si un nume. Animalutul acesta era dresat sa sara la degetele noastre in caz ca uitam ceva. Iar geografia ce poate fi altceva decat o insirare nesfarsita de nume?
Profesoara de chimie era ambitioasa, ea vroia sa ne faca sa gandim. Era si optimista pe deasupra - daca o minte a reusit sa descopere / sa inteleaga ceva inseamna ca toate celelalte minti omenesti sunt capabile de rezultate similare. Asa ca ea nu ne preda lectia, ci ne punea intrebari din aproape in aproape astfel incat sa ajungem singuri la concluzia pe care ar fi trebuit sa ne-o spuna de la inceput. Am reusit cu totii, in mod constant, sa ii infirmam aceasta metoda de lucru: un geniu in chimie chiar gandeste diferit de un elev nepasator de scoala generala.
Restul sunt toti o masa compacta, din care nu mai retin aproape nimic. Mai apare o diriginta, profesoara de limba romana, care in 4 ani de zile nu a reusit macar o secunda sa imi capteze atentia. Este si un profesor de sport cu un limbaj usor porcos. Si ma distra mesterul care ii invata pe baieti sa faca traforaje - parea atat de pus pe treaba, in halatul sau albastru, ponosit. Imi place sa cred ca toti baietii care au facut cu el ora de 'lucru manual' sunt acum capabili sa isi schimbe singuri bateria la baie.
Profesorii tai din scoala generala cum erau?
