Specialiștii vorbesc în toate conferințele de stiluri de parenting – permisiv, echilibrat, autoritar, dezorganizat. În viața reală stilurile astea se amestecă așa de mult, încât cred că ai putea face vreo 200 de combinații. Cel mai adesea scoate capul de unde nu te aștepți, stilul de parenting “pe vremea mea”, care împarte mulțimea în două.
Nostalgicii lui pe vremea mea oftează mai ceva ca nostalgicii lui Ceaușescu după coada la ouă
Oftează după respect, domnule! După copilul ăla care lăsa capul în pământ doar dacă vedea un adult. Care stătea smirnă unde îl puneai, nu deschidea gura decât ca să respire și își știa locul. Sigur, uneori respectul era obținut cu câte o palmă la fund, o linie peste mâini, o curea dacă situația o cerea. Nu ca acum, haosul de pe lume. Ce, noi am ajuns rău? Avem o slujbă bună, o familie fericită în poze multe pe Facebook, un copil la școală bine cotată. A avut efecte educația de pe vremea mea, ne-a făcut oameni.
În tabăra cealaltă lumea s-a cam lămurit că pe vremea mea nu e tocmai modelul de urmat
Că uncopil se crește cu dragoste arătată, nu cu săruturi date noapte în somn că altfel se răsfață. Că un copil este încurajat să exploreze, să învețe din greșeli, să experimenteze, să pună întrebări. Că i se permite să răspundă, să își spună părerea. Că are dreptul și libertatea de a alege. Că are voie să plângă,să fie furios și să nu vrea.
(...)
Citeşte mai mult pe pisicapesarma.ro
Sursa foto: Free pik
