Sari la conținut

Când copiii noștri ne dau lecții de bunătate

De ceva vreme vreau să povestesc, aici, o întâmplare de la ultima serbare. Și pentru că doar ce am primit mailul cu următoarea, care va fi în curând, mi-am amintit de momentul în care am fost atât de mândră de copila mea că abia îmi mai încăpeam în piele. Și cum orice cioară își laudă puiul, nu pot să nu fac și eu asta :)

Mereu am zis că e prea multă tensiune cu aceste serbări, atât pentru copii cât și pentru părinți. Nu-s împotriva lor, doar că mi-aș dori să fie câteva lucruri diferite. Să nu existe presiune pe copii, să existe înțelegere și empatie. Nu o singură dată am văzut copii cu lacrimi în ochi pentru că părinții lor nu au reușit să ajungă la timp. Și, din păcate, educatoarele sunt prea prinse cu altele ca să-și facă timp să-i consoleze pe micuți. Deși eu aș zice că este o prioritate.

Asta s-a întâmplat și la ultima noastră serbare. Multă lume, aglomerație, gălăgie, râsete, chiote. Toată lumea bucuroasă și emoționată, mai puțin un băiețel din grupa Sophiei, ai cărui părinți nu reușiseră să ajungă. Stătea pe o băncuță, singur și se uita aproape cu lacrimi în ochi la ceilalți copii care se învârteau pe lângă părinții lor.

Mi s-a rupt sufletul când l-am văzut, așa că am întrebat-o pe Sophie dacă știe de ce stă T. singur, pe băncuță. Și o aud:

(...)

Citeşte mai mult pe fricidemamici.ro

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti