Eu așa am crescut, cu ”nu e frumos să…” și ” e rușine să…”. Pe cel din urmă nu l-am folosit absolut niciodată cu copilul meu și nici nu o voi face, mă irită maxim (și am povestit aici – Îmi doresc să cresc un copil NErușinat– de ce). În schimb, pe ”nu e frumos să…” recunosc că l-am folosit de vreo două ori.
De câte ori făcea copila câte ceva în neregulă, ori că arunca pe jos ceva, ori că răspundea urât cuiva, ori că lua ceva de la alt copil fără să îi ceară voie, ori că își punea fusta în cap, aveam tendința și chiar îi spuneam acest ”nu e frumos să…”
Îmi dădeam și eu seama că nu e cea mai potrivită formulă, dar mi-era atât de la îndemână. Asta până într-o zi în care Sophie mi-a zis:
– Ba eu cred că e frumos. Dacă mie îmi place, înseamnă că e frumos.
(...)
