Sari la conținut

Ce am învățat eu în primul an de școală al copilului meu

Mai este o săptămână și vine vacanțaaaaaaaaaaa! Ok, acesta a fost copilul din mine care s-a bucurat așa, căci atunci când devii părinte, gândul că 3 luni copilul nu are NIMIC de făcut e mai degrabă înfricoșător. :)

Dar mai e o săptămână și Mark va termina clasa pregătitoare. Mai jos este o trecere în revistă a lucrurilor pe care le-am învățat, descoperit, înțeles eu în acest prim an de școală pentru el.

Atenție! Pentru că voi scrie în continuare lucruri care s-ar putea să nu vi se pară ok, nu îmi propun să fac o listă de sfaturi, de idei de urmat. Este doar lista MEA și mi-aș dori să o tratați ca atare, lucru pentru care vă mulțumesc anticipat. So, avem așa:

1. Nu știu când a trecut acest an. Îmi aduc aminte foarte clar prima zi, cu faimoasa, deja, poză de mai sus, cu emoțiile lui și cu alergatul în parc de după, timp de 4 ore fără oprire, pentru a scăpa de acea anxietate, de la finalul acelor patru ore și pentru prima oară în viața lui, copilul a venit și mi-a spus:
Tati, hai să mergem acasă, că nu mai pot!

2. Habar nu am ce a făcut copilul meu la școală în tot acest an. Nu exagerez, știu doar lucrurile pe care mi le-a povestit el și nici la acelea nu am fost mereu foarte atent. Aici trebuie să detaliez puțin: pentru noi (Iulia și cu mine) primii 5 ani de școală (inclusiv pregătitoarea) ar trebui să fie despre multe alte lucruri, dar nu despre școală. Despre integrarea în colectivitate, despre învățarea rezolvării diferitelor conflicte, despre joacă, despre a înțelege că uneori trebuie să faci lucruri, chiar dacă nu îți plac, despre limite, despre ce înseamnă un program strict etc. La sfârșitul clasei a 4-a, dacă băiatul nostru v avea mult mai multe aptitudini sociale și va ști să citească și să socotească, eu, cel puțin, voi fi mulțumit.
Ca urmare, nu mă interesează ce materii face sau cât le aprofundează. Am remarcat că citește mult mai bine ca acum un an și deja se uită pe stradă la cuvinte și încearcă să ledescifreze. Cu numerele se pricepe bine, dar nu cred că este datorită școlii, în primul rând. (revin imediat).

3. Nu m-am băgat în grupul de whatsapp al părinților, nu am foat la nicio întâlnire individuală cu învățătoarea. Am fost, însă, extrem de atent la dorința lui de fiecare dimineață de a merge la școală. Au fost câteva dimineți (poate trei, patru) în care a zis că nu vrea la școală. Și l-am lăsat să stea acasă. Au fost multe după amiezi sau seri în care a făcut tantrumuri că urăște școala și că ar vrea o vacanță de 20 de ani. L-am ascultat, l-am ținut în brațe, am încercat să descoperim dacă era ceva mai mult (bullying, frici etc). Nu a fost, s-a liniștit și a doua zi fost ok.
Mai mult, spre surprinderea mea, undeva după 1 Mai a început să spună că a fost bine la școală. Asta după ce aproape un an mi-a spus cred că în fiecare zi cât de nasoală e.

(...)

Citeşte mai mult pe celmaibuntata.ro

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti