Iar fierbe netul, explodează grupurile de mămici, se fac tabere, se dau verdicte, se taie virtual capete. Un copil de 4 ani a fost “trântit” în Uber de o mamă sau o bonă, șoferul nu era cel chemat, noroc că doamna care chemase mașina respectivă era și ea în stradă. Au constatat confuzia, au căutat-o pe cea care plasase copilul, între timp venise șoferul chemat, care mai avea un copil în mașină, pare-se prieten cu “pierdutul”. Poveste cu final fericit, de data asta. Doar că iar s-a făcut deranj în rețelele sociale și mamele s-au împărțit în două tabere.
Pe o parte, sunt cele care își pun copiii de 4 ani în Uber, fără să verifice și Dumnezeu cu mila mai departe. Vizavi sunt mamele care nici la 14 ani nu își lasă copiii singuri.
Care-i calea corectă, unde-i adevărul? Ca întotdeauna, la mijloc
Dar cum vezi mijlocul? Cum îl definești, cum îl păstrezi, cum ți-l asumi? Generația noastră a crescut cu cheia de gât, copiii ăștia nici până la pâine n-au voie singuri. Îi ducem și îi luăm cu mașina de la școală, acolo îi preia un afterschool sau un bunic, pe cei norocoși un părinte. Îi purtăm pe la activități, seara îi “livrăm” acasă. La magazin mergem cu mașina, la piață la fel. Copii în fața blocului nu mai sunt și oricum la ce balamuc de mașini e, cine are curajul să își lase copilul să bată mingea pe maidan?
-15929-t.jpg)
