Sari la conținut

Despre mitingul de sâmbătă seara, dar mai ales despre noi

Sâmbătă seara am ales să urmăresc mitingul organizat de PSD prin intermediul postărilor voastre, prietenii mei reali sau virtuali. Am râs de foarte multe ori (spunea cineva că ar trebui să ne construim brandul de țară în jurul capacității noastre de a face mișto în orice situație), am fost de acord cu multe lucruri scrise de voi și cred că m-au și enervat câteva.

Ce am văzut în realitate arată cam așa: locuind relativ aproape de Piața Victoriei și mergând spre seară, cum altfel?, până la Mega, am văzut pe drum destul de mulți participanți la miting (i-am considerat participanți, fiind îmbrăcați preponderant în alb). Da, unii erau precum “specimenele” pe care le-am tot văzut prin diferite filmulețe, dar nu mi s-au părut reprezentativi, ca număr sau ca vârstă. Căci eu am văzut mulți tineri, mulți oameni de vârsta mea (40 – 50 de ani), suficienți dintre ei părând să facă parte din clasa de mijloc, oricare ar fi aceasta în România. Oameni care nu păreau aduși cu japca. Ok, poate or fi fost plătiți, dar bănuiesc că știți că atunci când vine vorba de valori personale în care credem foarte puternic, banii vin pe locul doi sau ok, contează, dacă sunt foarte mulți, ceea ce înțeleg că nu a fost cazul sâmbătă, la nivel individual.

Deci ceea ce am văzut eu au fost destui oameni ce păreau să nu fi avut vreo problemă reală să fie asociați cu acel miting sau, cine știe, oameni care au venit acolo pentru că și-au dorit. De ce? E, uite asta este o întrebare pe care politicienii din opoziție ar fi trebuit s-o pună participanților la mitingul de sâmbătă. Nu sunt vreun expert politic, dar cred că orice om care aspiră la vreo funcție politică ar fi trebuit sâmbătă să treacă prin Piața Victoriei pentru a sta de vorbă, măcar 5 minute, cu unul – doi dintre cei prezenți acolo. Cred că ar fi avut atâtea de învățat.

Bun, asta a fost despre mitingul de sâmbătă, pe scurt. Acum despre noi, mai pe larg. Indiferent cum am ajuns aici, trăim o realitate care pare să nu convină majorității românilor, și anume faptul că suntem conduși, într-o formă sau alta, cam de aceeași clasă politică de aproape 30 de ani. Și sigur, putem căuta vinovați peste tot și multe dintre vinovății sunt reale. Dar până nu vom accepta că noi suntem principalii vinovați, ne va fi greu să ieșim din acest cerc vicios. Ca în orice proces de recuperare, primul pas, întodeauna, este să accepți că ai greșit, că ești ceea ce ești și că vrei să te schimbi.

Ce suntem noi? (și mă refer aici în special la generația 35 – 60 de ani) Suntem o generație de oameni care a crescut în ideea că “merge și așa”, atâta timp cât nouă, individual, ne e bine. Suntem generația care și-a văzut părinții venind acasă și bucurându-se că au făcut o “ciungăreală”, fie că asta a însemnat un ciubuc, făcut sau oferit, o șpăguță oferită controlorului RATB sau polițistului care voia să-i dea o amendă, sau chiar că a furat ceva de la muncă și nu a fost prins de șef sau de patron. Sunten generația care a crescut cu cheia la gât, dar și cu nuiaua la fund. Și când spun nuiaua la fund, folosesc un eufemism pentru toate bătăile pe care le-am primit, pentru toate abuzurile fizice și psihologice la care am fost supuși nu doar de părinți, dar și de bunici, de profesori, vecini, unchi, mătuși etc. Suntem generația care nu am avut voie să (ne) întrebăm De ce?, ci a trebuit să executăm ceea ce ne-a spus superiorul, oricine ar fi fost acesta.

(...)

Citeşte mai mult pe celmaibuntata.ro

Sursa foto: Agerpres

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti