Sari la conținut

Dragi oameni fără copii, nu mai judecaţi părinţii! Niciodată!

Să stabilim regula, de la bun început: Dacă nu ai copii sau nu a trebuit niciodată să creşti un copil, nu îndrăzni să judeci un părinte! Niciodată! Dar absolut NICIODATĂ!

Eram weekendul trecut la Sinaia, era o zi destul de mohorâtă şi fetiţa mea cam începuse să strănute, când ne-am hotărât să plecăm spre Bucureşti mai devreme decât plănuisem. Am coborât din camera de hotel cu două valize în braţe – una mare şi una mică (ghiciţi care era a copilului şi care a părinţilor!), când fetiţa mea de aproape 4 ani s-a pus în fund la recepţie, cu mâinile la piept şi a spus tare şi răspicat: Eu nu vreau să plec acasă!

M-am aplecat să o iau în braţe, i-am explicat că acasă ne aşteaptă Lulu, pufosul ei preferat, că bunica ne-a gătit nişte clătite delicioase şi că vremea oricum nu ne permite să mai stăm la munte. A ridicat ochii spre mine, a strâns pumnii şi a ţipat: eu de aici nu plec!

Am încercat să mă concentrez asupra respiraţiei mele, să inspir şi să expir calm, să caut “soluţia salvatoare”, când din stânga aud vocea unui bărbat de vreo 30 de ani: Cam asta se întâmplă cu parentingul stupid al zilelor noastre! Eu pe-al meu o să îl cresc aşa cum m-am făcut şi eu mare: şi cu câte-o palmă, că uite că n-am murit. Ba dimpotrivă!

► Citeşte şi Tantrum? Analogia trenului te învaţă cum trebuie să te comporţi, când copilul are un exces de furie

Am încercat să ignor pe cât posibil cele auzite, dar părul s-a zbârlit pe mine şi am simţit că iau foc! Nu ştiu ce a văzut copilul în privirea mea, cert este că s-a ridicat şi direcţia a fost maşina, unde mult timp nu a mai scos niciun sunet.

Dar acum nu pot să tac şi trebuie să spun ceva pentru tine, bărbat care încă nu ai copii, dar ştii să dai sfaturi!

Nu, fetiţa mea nu s-a comportat aşa pentru că o luase răceala, nu s-a comportat aşa pentru că nu dormise cum trebuie şi pentru că la cei 4 anişori nu este dezvoltată suficient din punct de vedere mintal, fetiţa mea s-a comportat aşa pentru că eu sunt un părinte de r***t. Serios?!

Şi îmi cer scuze că vorbesc aşa, dar jur că nu mai pot! Nu este prima dată când oamenii din jur îşi dau cu părerea despre modul în care eu aleg să îmi cresc copilului, oameni care nici măcar nu au copii (nu că ceilalţi ar avea vreun drept să mă judece, dar să zicem…), iar mie deja mi s-a umplut paharul!

Ca părinte, eşti responsabil să creşti un copil în direcţia corectă, ceea ce în viziunea mea înseamnă să îl ajuţi să devină un adult care să îşi poată stăpâni stările irascibile, să caute argumente, atunci când încearcă să schimbe ceva, să nu înţeleagă de ce trebuie să ridici vocea sau de ce trebuie să apelezi la forţa fizică, pentru a-l face pe acela mai slab să se comporte ca tine.

Când omul ala şi-a dat cu părerea, a fost martorul a 3 minute din viaţa mea de părinte. Nu s-a gândit nicio clipă la cele 23 de ore şi 57 de minute din ultima zi, în care am trezit copilul, am încercat să îl binedispun, pentru că era morocănos, l-am ajutat să se spele, i-am dat să mănânce, am încercat să îi satisfact mofturile, dar şi să îi pun sănătatea pe primul plan, l-am îmbrăcat cu ce a vrut el, dar astfel încât să nu răcească şi am încercat să transform totul în joc, pentru că am înţeles că un copil aşa învaţă cel mai bine. Al câtelea tantrum a fost cel la care a fost omul ala martor? Al treilea! Şi nu era decât 12.00 p.m.

► Citeşte şi De ce devenim experţi în tot la vederea unei gravide?

Tu, omule de la recepţie, nu m-ai văzut plângând în duş niciodată, nu m-ai văzut stând nopţile cu ochii în tavan, întrebându-mă dacă nu cumva copilul nu mănâncă pentru că eu sunt nu sunt o mamă bună, nu ai stat niciodată lângă mine, când am simţit că nu mă mai ţin picioarele să mă joc cu el, pentru că eu aveam febră 40. Nu ai văzut decât două minute amărâte, în care oricum am făcut tot posibil să fiu un părinte ca la carte, şi tot te-ai găsit să te dai cu părerea!

Ar trebui să ştii, om de la recepţie, că fata mea ştie cum să se comporte într-un restaurant, într-un hotel, în parc! Ştie toate astea, dar nu poate! E un copil care încă nu a împlinit 4 ani. Noi avem 30 de viaţă şi tot greşim zilnic, dar el?!

Copilul meu ştie că e important să fie un om bun, să împărtă, să ajute, dar asta nu înseamnă că nu sunt copii la locul de joacă, ce plâng uneori din cauza lui.

Copiii sunt ca pasagerii unui avion. Ştiu foarte bine cum să se comporte, dar uneori cursa e atât de lungă, încât… Dumnezeule, mai obsesc şi ei!

Dar îţi garantez, om de la recepţie, că fetiţa mea e un copil normal pentru vârsta ei, e foarte bine crescut şi nu are aceste ieşiri pentru că eu sunt o mamă rea. Nu sunt perfectă, dar fac tot ce pot să fiu!

Aşa că, dacă fetiţa mea face o criză de nervi la recepţia unui copil, give me a break! Cu atât mai mult, cu cât tu nu eşti părinte!

Sursa foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat

    Desenele animate și educația

    Plouă afară. E frig și cred că e un moment potrivit pentru acest subiect, despre care vreau să scriu de ceva vreme – despre educația copiilor și desenele animate. Un lucru e sigur, copiii...

    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti