Sari la conținut

E ceva putred. Şi nu în Danemarca, ci la spitalul Marie Curie

Nu vreau să judec sistemul medical românesc sau spitalul Marie Curie doar după experienţa noastră de toată jenă de săptămâna trecută, însă de atunci îmi pun un mare semn de întrebare: cine e responsabil de sănătatea copilului, medicul sau părintele? Ideal ar fi ca cele două părţi să coopereze, dar dacă nu ai cu cine? Dacă personalul medical ia decizii greşite, aiurite, inutile şi inconsecvente, cum s-a întâmplat în cazul băieţelului meu acum fix o săptămână?

Să vă lămuresc.
Lunea trecută, Radu a răcit. A început cu un nas înfundat de seară şi a continuat cu o tuse a doua zi dimineaţă. Am rămas acasă cu amândoi băieţii şi am început protocolul meu obişnuit de răceală: vitamina C, spray cu propolis în gât, ceaiuri de ceapă şi de lemn dulce, tinctură de Biosept, sirop de tuse şi aerosoli cu apă de mare. Copilul mânca şi se juca, deci avea o stare bună. M-am gândit că e o viroză uşoară şi că în 2-3 zile îl pun pe picioare. Toate bune şi frumoase până a doua zi, când a început să se plângă de dureri de burtă, nu a mai mâncat mare lucru, s-a balonat foarte tare, a devenit apatic şi a vomitat. Atunci, la 8 seara, l-am îmbrăcat şi am ajuns la camera de gardă de la Marie Curie. Ce era acolo, nu aţi vrea să ştiţi!
Dar eu tot o să vă spun: zeci de oameni nervoşi, copii bolnavi care plângeau şi un haos total al personalului medical din triaj. De obicei, după ce mă prezentam la tanti de la calculator, care îmi făcea fişa şi mi-o ducea la triaj, în 10 minute maxim mă chema cineva să îmi cântărească copilul, să-i ia temperatura şi să mă întrebe de scopul şi durata vizitei. Acest lucru se întâmplă indiferent că era Paşte, Crăciun, zi, noapte, zi de săptămână sau de weekend. Acum, deşi nu erau mai puţini oameni ca de obicei în acea încăpere, am fost chemată la triaj de-abia după o oră. Şi apoi, am mai aşteptat încă 3 ore şi jumătate să intru înăuntru, la consultaţie. În tot acest timp, Radu se moleşise rău de tot şi transpira abundent.
Într-un final, după ce mulţi părinţi pur şi simplu au plecat acasă/alte spitale cu copiii bolnavi, pentru ca să săturaseră să aştepte (era o fetiţă cu dureri abdominale groaznice care a intrat de-abia după 7 ore), am intrat la consultaţie cu Radu. În urma examenului clinic, a unei radiografii pulmonare şi a testării cu pulsoximetrul, un aparat care măsoară saturaţia de oxigen şi pulsul, la 1 noaptea i s-a pus diagnosticul de pneumonie acută interstiţială şi insuficientă respiratorie (avea saturaţia între 88% şi 92%). Acest lucru se întâmpla în ciuda faptului că noi venisem cu probleme digestive. Doctora a decis că e cazul de internare şi de antibiotic, deşi era foarte frapată ca nu are temperatură. “Cum, n-a făcut febră deloc acasă?”, m-a întrebat ea. Nu, deloc! I-am mai spus că de internat ne internăm, însă nu accept antibiotic decât în urma unor analize de sânge, care să arate că este o infecţie bacteriană. Ca de obicei, am trezit indignare, însă m-am obişnuit deja, iar doctora nu a comentat prea mult, pentru că oricum urma să ne paseze celor din spital, deci nu mai eram problema ei.

Am ajuns la etajul 5 al spitalului, acolo unde am fost internată în vara lui 2015 cu celălalt băiat al meu, pentru o laringofaringită urâtă rău de tot, care i-a crescut temperatura la 41,6 grade Celsius. Doctora de aici, fără să-i zic eu ceva, mi-a spus că, deşi în fişa era recomandat tratament cu antibiotic, ar trebui să îi recolteze sânge şi să aşteptăm rezultatul. De acord, îi confirm eu. Însă m-a anunţat că începem cu cortizon injectabil şi inhalaţii cu Ventolin. Eu, care fug de cortizon cât pot de mult, n-am mai zis nimic. Eram în spital, eram pe mâna medicilor, să facă ei ce ştiu mai bine pentru a-mi aduce copilul pe linia de plutire, ca acasă face eu ce ştiu mai bine. “Şi nu a făcut febră deloc?”, şi-a arătat şi ea mirarea.
După ce i s-a pus branula şi i s-a recoltat sânge pentru analize, l-am dus pe Radu în salon, unde a dormit buştean până la 6 dimineaţa, când o asistentă ne-a trezit pentru tratamentul cu cortizon injectabil şi inhalaţia cu Ventolin.

La ora 12.00 am fost chemaţi din nou, pentru o doză de antibiotic injectabil. Înainte să i-l administreze am întrebat-o pe asistentă dacă i-a ieşit infecţie bacteriană la analize şi mi-a zis că da. Am acceptat să-i facă doza, foarte dureroasă de altfel, căci Radu a plâns până a vomitat şi apoi am întrebat-o valoarea CRP-ului, însă mi-a spus că nu are voie să discute asta, să vorbesc cu medicul, acesta fiind Mihai Stoicescu. De-abia după o oră am reuşit să dau de el, pe holul spitalului, însă acesta mi-a spus că nu are cum să-mi răspundă la întrebare deoarece analizele de sânge nu erau de fapt gata. Deci asistenta mă minţise. În acel moment, mă aflam în camera de tratament, înconjurată de medici, asisitente şi infirmiere, aşa că m-am burzuluit toată, de s-au întors toate privirile spre mine.

Eu: Păi şi de ce asistenta i-a făcut antibiotic şi mi-a spus că i-a ieşit infecţie bacteriană?!
El: Asistenta a urmat protocolul din fişa medicală.
Eu: Şi de ce i-aţi dat antibiotic, dacă nu aveţi o baza medicală?!
El: Pentru că, în majoritatea cazurilor de acest gen, este vorba de o infecţie bacteriană.
Eu: Dacă sunteţi aşa de sigur, de ce i-aţi mai făcut analize copilului?
El: Pentru a vedea imaginea de ansamblu. Nu ne luăm numai după CRP, ci şi după hemoleucogramă să vedem dacă există infectei bacteriana.
Eu: Păi, hemoleucograma este gata?
El: Nu. Dacă doriţi nu-i mai dăm antibiotic copilului şi aşteptam analizele.
Eu: E după cum doresc eu? Nu e normal să se aştepte analizele, mai ales că el nu a făcut deloc febră, mănâncă de toate şi se joacă, deci are o stare bună per total?
El: Cum, nu a făcut febră?!
Aşa că am decis să aştept rezultatul analizelor înainte să i se mai administreze antibiotic. A mai făcut la ora 14.00 o doză de cortizon şi inhalaţia cu Ventolin. Ulterior, nu ne-a mai chemat nimeni la nimic, mai ales că Radu deborda de energie prin salon şi pe hol. Cred că a alergat în ziua aceea mai mult ca oricând şi nu exagerez când spun că dat ture bune de stadion.
(…)
La vizită medicală a doctorului Stoicescu, de la 10 dimineaţa, am aflat următoarele:
Analizele de sânge, CRP-ul şi hemoleucograma, au ieşit foarte bine.
Saturaţia de oxigen este de 100%.
Radiografia are alt nume pe ea, deci nu se ştie dacă e a lui Radu sau pur şi simplu a fost scris din greşeală alt nume. Ulterior, s-a lămurit că era a lui, căci celălalt copil nici măcar nu intrase la consultaţie, căci părinţii se săturaseră să aştepte şi plecaseră.
Prima fişa medicală, cea făcută la camera de gardă, era şi ea cu alt nume decât al nostru şi că cea bună s-a făcut sus, pe etaj.
Radu trebuia să mai facă 2 doze de cortizon injectabil, la 22.00 şi la 06.00, dar uitaseră să ne mai cheme asistentele la tratament.
Medicul Stoicescu ne externează, dar cu reţetă cu Eurespal, Ventolin, cortizon şi antibiotic, încă 5 zile.
În acel moment, mi s-a rupt iarăşi filmul.
Eu: De ce îmi daţi iarăşi antibiotic, dacă analizele şi starea copilului nu o cere?
El: Ca să fiu sigur că mi-am luat toate măsurile de precauţie, pentru că mai are nişte secreţii în sistemul respirator. Chiar dacă a fost vorba de un virus, există riscul ca secreţiile să se suprainfecteze.
Eu: Cât de mare este acest risc?
El: 5%. Dar el există. Dacă plecaţi acasă şi starea copilului se gravează. Sigur veniţi să-mi cereţi mie socoteală!
Eu: Vă dau în scris că-mi asum toată responsabilitatea şi că că nu vin să vă cer socoteală. Dacă la analize foarte bune îi daţi antibiotic, la analize proaste ce recomandaţi?
El: Ce meserie aveţi?
Eu: Jurnalist.
El (pauză lungă şi oftat): Da, nu am cum să vă conving, sunteţi la polul opus. Ştiţi povestea aceea cu ulciorul? Să ştiţi că el nu merge de multe ori la apă.
Eu: O ştiu, dar o ştiu mai bine pe cea cu Petrică şi lupul. Ştiţi de ce am devenit eu Toma Necredinciosul când vine vorba de tratamente şi medici? Pentru că în fiecare an ajung de cel puţin 10 ori la spital cu fiecare copil. De fiecare dată primesc antibiotic şi cortizon, fără analize bineînţeles, indiferent că este vorba de o bronşită, laringotraheită, laringofaringită, otită, alergie, roşu în gât, pneumonie, amigdalită pultacee, ganglioni inflamaţi sau o unghie ruptă. Este aceeaşi reţetă trasă la indigo. Cum să-i dau copilului de 10 ori pe an antibiotic şi cortizon? E normal aşa ceva?
El: Atunci vă păstrez în spital, să vă monitorizez în continuare şi faceţi inhalaţii doar cu Ventolin, dacă nu vreţi să urmaţi tratamentul prescris şi să luaţi şi antibiotic.
Eu: Inhalaţii pot să fac şi acasă, nu mai rămân în spital. Uitaţi-vă la el în ce formă bună este (în timpul ăsta Radu se căţăra pe scaune şi paturi şi alerga în continuu prin salon), saturaţia este 100%, analizele de sânge sunt bune, radiografia e bună. Ce rost are?
El: Eu vă dau reţetă cu un antibiotic, dumneavoastră faceţi ce credeţi, dar eu sunt obligat să vă prescriu acest tratament.
Eu: Daţi-mi reţetă cu două antibiotice, dacă va face să vă simţiţi mai bine.

Cireaşa de pe tort a acestei internări a fost că, şi dacă aş fi urmat tratamentul complet al medicului, nu aş fi putut, deoarece pe reţeta scria numele lui Radu, dar vârsta trecută era de 4 ani şi 4 luni, însă am sesizat acest detaliu de-abia când am ajuns acasă. Deci dozele prescrise erau pentru un copil mai mare, aşa că nu aveam cum să i le dau, chiar dacă aş fi vrut.

În concluzie, ce-am învăţat din toată această poveste?

Că e datoria mea de părinte să citesc orice foicică, analiză, radiografie, fișă, reţetă, document de externare pentru a mă asigura că e vorba de numele şi vârsta copilului meu şi că nu i se administrează tratamentul altei persoane sau doze necorespunzătoare de tratament. Încrederea oarbă în acurateţea acestor date nu este justificată de practică întâlnită.

Că trebuie să fiu mai clară şi să specific de la început că nu sunt de acord cu un tratament sau altul decât dacă el este justificat de analize şi/sau de examen clinic, nu de practici bazate pe “în majoritatea cazurilor”, al căror scop suprem este să-şi acopere medicul fundul, după cum el singur a mărturisit.

Că trebuie să mă lupt mai mult pentru dreptul de a cunoaşte orice intervenţie medicală, care i se face copilului meu. Şi să nu mai cred asistentele medicale pe cuvânt.

Că poate să vină SMURD-ul în 3 minute să te preia de acasă, dar că mori la Urgenţă fiindcă stai şi 7 ore până să te preia un medic de gardă, deşi eşti într-o stare vizibil de proastă.

Că personalul medical este depăşit de numărul de cazuri şi numai Dumnezeu poate să ne ajute copiii în suferinţă, care aşteaptă ore bune pe holurile spitalelor, plângând de durere în braţele părinţilor, disperaţi că nimeni nu se uită la ei.

Că România are nevoie de spitale şi medici mulţi de gardă, nu de biserici şi catedrale, în care, după ce se ţine predica cu iubeşte-ţi aproapele şi nu-l judeca, căci Dumnezeu iubeşte mai mult pe păcătosul care se căieşte, decât pe omul drept, care se mândreşte, sunt invitată să semnez că nu sunt de accord cu schimbarea Constituţiei, care ar vrea să acorde cuplurilor homosexuale drepturi egale cu cele heterosexuale, căci “copiii şi nepoţi noştrii ar fi astfel încurajaţi să cadă în păcat”.

P.S. Acasă, Radu a mai făcut inhalaţii cu Ventolin încă 4 zile după externare şi a luat Prospan şi nu a mai avut tuşit deloc. Marţi, am revenit la control şi nu mai avea nimic la plămâni.

Citește mai mult pe povestidemama.ro!

Foto: 123rf.com

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
  • toader alexandra

    Mda...ce sa zic....toata lumea se pricepe la medicina in ziua de azi, mai putin sa scrie corect in limba romana. Zici ca esti jurnalista? Pe bune sau ai vrut sa l intimidezi pe doctor ca daca nu face cum spui tu il faci de ocara in presa? Si nu sti ca se spune branula nu branura, doctorita sau doamna doctor nu doctora?. Doar la semianalfabeti am auzit doctora. Este grav daca tu doar acum ti ai dat seama ca trebuie sa citesti si sa verifici orice act, fisa, radiografie, etc.Daca tot nu esti de acord cu doctorii si cu medicatia prescrisa de acestia, ar fi bine, data viitoare sa nu mai ocupi locul la urgente si in salon, poate are nevoie de el un alt copil al carui parinte nu este atat de documentat ca si tine. Problema este alta, si anume aceea ca multe mame ar putea sa te imite, sa desconsidere opinia medicala, si sa i faca , poate , mai mult rau copilului, ca pana la urma, este adevarata vorba aia cu ulciorul. Asa este cu formatorii astia de opinie - cateodata chiar sunt luati in serios.

  • DANIEL

    Tare bine ar fi daca voi "doctorii" nu ati mai sta cu mana intinsa si v-ati face meseria, si nu doar.....sa puneti si suflet in tot ce faceti......semnat: UN ANALFABET !

  • Dana Tila

    Parca ar fi scrise de mine aceste rânduri...Am trecut si eu cu copilașul acum o luna, fix prin asemenea chestii, in același spital...Gafe medicale in lanț, nesimțire si nepăsare. Un sistem medical pe butuci. Trist si grav!

  • toader alexandra

    pentru DANIEL - bine ca nu esti semianalfabet, aia sunt mai periculosi, analfabetii macar nu stiu nimic. Cand ai sa ajungi la stadiul de semianalfabet poti sa iti faci un blog cu teme medicale....ca tot este la moda.

  • Mihaela

    t Toader Alexandra, bine ca ești tu deșteaptă și scrii corect, râde ciob de oală spartă . Tu, ori ești doctoriță, ori nu ești mamă...ori ești proastă ori nu ești nimic, mamă nu ai cum să fi și să critici așa, deci clar ești un nimic. Din cauza unor inculți ca tine mor copii prin spitale, ca nu sunt tratați corespunzător , ca doctorii sunt indiferenți , nesimțiți și nepăsători .Doar cine are copii știe cât de mult suferi și pt o simplă răceală, dar tu nu ai cum sa sti pt ca esti doar o frustrata care a simțit nevoia să critice un articol.Un articol care pt noi mamele este foarte bun, noi MAMELE suntem fericite și binecuvântate cu copiii....ceea ce tu nu ști ce înseamnă, și poate când vei ști va fi prea tarziu....Să fi sa sanatoasa și încearcă să fi mai bună cu lumea din jur.

  • Vali Ivan

    Din aceasta poveste ar trebui sa inveti, odata pentru totdeauna, ca daca tii intr-adevar la copiii tai, NU TE DUCI LA MARIE CURIE! Te costa 120 lei la camera de garda la Sanador si te vei simti OM. Dar probabil sunt mai importanti banii si faptul ca "platesti taxe". Taxele nu le platesti pt. doctori, spitale etc. Sunt bani pt. ei. ATAT

  • mihailescualexandra2008@yahoo.com

    Pentru Mihaela - tu ori esti proasta, ori esti proasta. Te sfatuiesc sa iei masuri urgente.happy PS: Esti chiar foarte proastahappy

  • mihaela

    Pentru Mihăilescu Alexandra,chiar nu trebuia să te descri mai sus, ești la fel ca Toader Alexandra, râde ciob de oală spartă, vai de voi, consumați aerul degeaba.

  • o mama

    Am impresia ca la Budimex diagnosticul de rutina e: pneumonie.

    Acum 6 ani am ajuns la urgenta la miezul noptii (copil cu insuficienta respiratorie, tuse din 2 in 2 minute, wheezing, tegumente vinetii... ). Ajung la urgenta, am prioritate maxima, intru in 5min, dr o asculta si zice ca nu isi da seama ce are copila ca are sunet pulmonar peste tot. Cheama sefa de sectie de urgenta. Sefa zice: zgomot de pneumonie la stetoscop => mergem la radiografie pt confirmare, ce daca nu e febra. Fac radiografie: dr de radio imi zice: copila nu are nimic, se vede usoara inflamatie a traheei. Ma intorc la dr de urgenta, imi schimba diagnosticul din pneumonie in nu stiu ce, imi scrie 5 medicamente, ii refuz siropurile de tuse pe motiv ca nu sunt eficace si nici testate medical si ii dau argumente de la asociatia americana de pediatrie, ii cer sa schimbe in echivalentul de inhalare. Atunci ma intreaba de unde stiu si de ce cer astea.... ii explic: eu mama am astm, am aparat aerosoli acasa, am evaluare la pneumolog, la alergolog, sunt membra activa a colectiv international de astmatici, etc. dar e prima reactie la copil. Dr imi schimba iar diagnostic: bronshita alergica. Copilul la prima doza de anti alergic i-a scazut secretia bronsica ce o facea sa tuseasca si sa respire prost si sa nu doarma decat la verticala, deci diagnostic si tratament eficace.

    Ne-am mutat din Bucuresti, medicul de aici nu da nici nurofen (risc de alergii cutanate) dar ne-a dat o igiena a vietii spartana: nu am mai avut nici eu nici copilul nicio raceala de 5 ani.

    Nu pun la indoiala competentele medicilor in situatii grave. Dar au dat-o in bara la noi. Si sa scrie pe reteta 2 medicamente cu acelasi efect - mi se pare incompetenta.

  • mama

    Am si eu o poveste destul de incurcata. Ma duc la doctor, fetita mi-a facut febra destul de usoara. Ne da o sustensie pe baza de ibuprofen (nu nurofen alt produs) si un spray. Ii dau tratamentul...e ok. Urmatoarea saptamana, urma controlul...doctorita in concediu. Intre timp saptamana urmatoare copila face o infectie, febra 40...chemam salvarea. Ne-a spus ca e eruptie dentara, dupa ce a controlat-o...ne-a zis sa ii dam un pic de spray si o igiena stricta. Ne ducem a doua zi la pediatra stam trei ore la coada...ne spune ca e infectie in continuare ne da sa alternam ibuprofen cu paracetamol si sa ne uitam...daca nu cedeaza antibiotic. Bun. Zis si facut. Copila nu mai manca nimic, tot facea febra 39-40 de cinci zile...o trecem pe antibiotic. In sfarsit febra cedeaza...in nici doua zile. Continuam...sa vedem ce va fi in continuare, dar tare ma tem eu ca e situatie de schimbat medicul.

  • Doina

    Cat patos si indignare pe aici! Ca de obicei romanul le stie pe toate. Doamnei jurnaliste i-as aminti ca antibioticul se calculează in funcție de vârsta si greutatea copilului. E mai complicata formula de calcul a cantității de antibiotic de administrat decât știe dumneaei.
    Văd ca toți va dați de ceasul morții ca stați mult cu copiii bolnavi in urgentă. Ca tot sunteți prinși de mirajul occidentului unde totul merge struna, v-as invita in Canada. Sa stai in urgentă cu copilul bolnav câte 5-6 ore e ceva obișnuit. Sa facă cineva analize de sange, antibiograma si sa urmărească copilul …..asta e o gluma buna aici. La urgentă asculta plămânii copilului cu stetoscopul, recomanda o radiografie pulmonara dacă e cazul, eventual fac testul pentru streptococ(pentru asta trebuie sa insisti si sa ajungi uneori la amenințări), un sumar de urina(la fel extrem de rar) si ura si la gara. Si toate astea se fac după ce te plimbi de vreo 5-6 ori cu copilul la urgentă, aștepți de ți se acrește si copilul uneori face convulsii de la febra. La prima înfățișare la urgentă laitmotivul e viroză respiratorie sau viroză gastrica. Antibiotic primesti după încă vreo doua ture pe la urgente si după ce începi sa te dai la medic la modul serios. Pe aici mulți copii nu au un pediatru care sa-i urmărească, iar dacă ai unul îl vezi când are el chef si nu când are nevoie copilul. In tara asta au murit copii de pneumonie pentru ca au fost tratati doar cu paracetamol sau ibuprofen. Si asta nu o spun din auzite ci din proprie experiența sau din relatări din surse oficiale. Câte coșmaruri nu am avut pe la urgente când copilul îmi leșina in brațe si intra in convulsii din cauza febrei, pentru ca aici odată intrat la urgente nu ai voie sa-i mai dai copilului absolut nimic. Câte angoase mi-au creat incompetenții de medici care îmi tratau copilul după ureche! Câte scandaluri am iscat din clauza incompetentei lor! Voi va plângeți narozilor ca coplilului i se face un tratament bazat pe niște analize la care noi aici nu visam, refuzați sa faceți tratamentul complet ca știți voi mai bine! Chiar daca copilul e voios, plin de energie, mănâncă bine, nu mai are febra tratamentul trebuie continuat a la lettre asa cum e prescris de medic. Antibioticul își face efectul daca e luat in schema completa si nu după ureche. Sunteți cârcotași, vreți sa fiți tratati cu viteza sunetului, corect si prompt dar tot voi mai apoi contestați decizii medicale si va duceți sa plătiți la Sanador aceiași doctori care sunt la spitalele publicate. Ce a descris cucoana aici e mai mult un soi de hai sa ma bag si eu in seama ca de…..sunt jurnalista. Articolul asta numai a jurnalism nu aduce. Mai degrabă aduce a pusului poalelor in cap in stil mioritic.

Trimite un comentariu
Sunt tătic necenzurat
Abonează-te la newsletter

adevarul.ro

click.ro
..

Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!