Sari la conținut

E oficial: Elevii vor beneficia de transport local mai ieftin

Veste bună pentru elevii din învățământul obligatoriu: aceştia se vor putea bucura de o reducere mai mare a costurilor legate de transportul local, potrivit unui act normativ ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial și care va intra în vigoare astăzi, 23 martie. 

Legea nr. 71/2018 pentru modificarea art. 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care permite reducerea tarifelor la transportul local pentru elevi, a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare vineri, scrie avocat.net.

Potrivit actului normativ, elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat vor beneficia de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Practic, dacă autoritățile locale permit aplicarea unei reduceri mai mari, elevii din regiune vor plăti mai puțin pentru transportul local.

Forma actuală a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 stabilește că limita de reducere a tarifului pentru transportul în comun local este de 50%.

De asemenea, potrivit textului actului normativ, “elevii beneficiază de tarife reduse cu minimum 75% pentru accesul la muzee, la concerte, la spectacole de teatru, de operă, de film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de instituții publice”.

Măsurile sunt propuse pentru reducerea cheltuielilor elevilor cu transportul, dar și pentru a repara inechitatea actuală între elevi și studenți. Studenții care urmează forme de învățământ cu frecvență beneficiază deja de reducerea de minimum 50% pe mijloacele de transport local în comun

.De-acum, autoritățile administrative locale vor putea stabili, în funcție de posibilitățile bugetului local, facilități suplimentare față de limita de minimum 50% prevăzută în propunere.

Sursa foto: Free pik

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!