Sari la conținut

Fursecuri pentru Moș Crăciun. 3 rețete delicioase

Dacă ai ales să păstrezi pentru copilul tău magia lui Moș Crăciun atunci sigur ai nevoie de... fursecuri. Cum ce fel de fursecuri? Acelea pe care Moșul cu barba albă le gustă atunci când se strecoară în noaptea de Ajun ca să lase cadourile sub brad, o “dovadă” pentru cel mic. În plus, pot fi un desert delicios pentru întreaga familie. Descoperă în articol 3 rețete care sigur îl vor cuceri pe Moș Crăciun. Poate… mai lasă un cadou în plus!

Cu siguranță, fursecurile vor ieși și mai delicioase dacă la prepararea lor te va ajuta și prichindelul tău. Așa că folosește-te de acest pretext pentru a petrece timp de calitate alături de copilul tău.

Iată și rețetele:

Fursecuri cu fructe uscate

Ingrediente:

  • 350g fructe uscate
  • 2 ouă
  • 150g zahăr
  • 200g zahăr brun
  • 200g unt
  • 450g faină
  • 30g susan,
  • un plic praf de copt
  • esenţa de vanilie

Mod de preparare:
Într-un vas se mixează ouăle adăugând puţin câte puţin zahărul alb, zahărul brun, sarea şi vanilia. Făina se amestecă cu praful de copt şi apoi se cerne, iar untul se topeşte. Acesta se toarnă peste amestecul de zahăr şi ouă, se pune şi făina şi se lucrează cu mâna. Se adăugă susanul şi fructele ținute în prealabil vreo două ore în apă caldă la hidratat, apoi scurse și uscate în prosoape absorbante de hârtie. Dacă vei folosi totuşi fructe de pădure congelate, trebuie să le decongelezi și să le lași la scurs.
Aluatul se aduna într-un bol care se înveleşte în folie alimentară şi se dă la rece pentru o oră. Apoi, din aluat se iau bucăţi mici cu o lingură, se aplatizează între palme şi se pun fursecurile în tavă de copt tapetata cu hârtie, lăsând spaţiu între fursecuri. Se dau la cuptor pentru 10-15 minute.

Fursecuri cu coajă de portocală și lămâie

Ingrediente:

  • 200 g unt moale
  • 150 g zahăr
  • 320 g de făină
  • ½ linguriță de bicarbonat
  • 2 lingurițe coajă rasă de portocală
  • 2 linguriţe coajă rasă de lămâie
  • 2 ouă
  • 3 linguri de suc de portocale proaspăt stors
  • un praf de sare
  • coajă de portocală confiată pentru decor
  • zahăr pudră - opţional

Mod de preparare:
Se mixează untul împreună cu zahărul şi un praf de sare până se obține consistenţa unei creme. Se adaugă ouăle, sucul de portocale şi coaja rasă de citrice şi se amestecă până se omogenizeze amestecul. Peste crema de unt se cerne făina împreună cu bicarbonatul şi mixează din nou ca să se încorporeze uniform. Aluatul se dă la rece cel puţin o oră.
Se aprinde cuptorul la 180 de grade și se pune hârtie de copt în 2 tăvi de aragaz. Se formează biluţe din aluat potrivite ca mărime, care se așează apoi în tăvile pregătite. Se lasă cam 2 cm între ele pentru că se vor lăţi la copt.
Deasupra fiecărei biluţe se pune câte o bucăţică de coajă de portocală confiată (poate fi şi proaspătă dacă nu aveţi) şi se aplatizează biluţele apăsându-le puţin cu fundul unui pahar.
Fursecurile se coc cam 15-20 de minute până când marginile încep să se rumenească. După ce au fost scoase din cuptor, se lasă la răcit în tavă şi abia apoi se mută pe un platou, pentru că sunt foarte fragede cât sunt fierbinţi şi le puteţi strica forma. Opţional, se pot pudra cu zahăr.

Fursecuri aromate şi glazurate

Ingrediente:
Aluat:
500 gr. faină
200 gr. unt
120 gr. zahăr pudră
2 ouă +1 albuş
1 plic zahăr vanilat
cca 30 gr. coajă de portocală confiată
100 gr. nucă măcinată
1 praf de sare

Glazură+ decor:
30 ml frişcă lichidă
150 ciocolată amăruie
bombonele colorate

Mod de preparare:
Nuca şi coaja de portocală confiată se mărunțesc la robot. Se amestecă untul (care trebuie să fie la temperatura camerei) cu zahărul (+ zahărul vanilat), apoi cu 2 ouă întregi și 1 albuş, nuca măcinată şi coaja de portocală. La final, de adăugă faină, apoi se frământă totul aproximativ 10 minuteș se întinde aluatul pe masa de lucru, se decupează fursecurile cu formele dorite şi se aşează în tava tapetată cu hârtie de copt. Se coc la temperatură moderată până se rumenesc uşor. După ce s-au răcit, se decorează cu un strat de glazură (se topește ciocolata în frişcă lichidă la foc mic) şi bombonele colorate.

Sursa: countryliving.com

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!