Sari la conținut

5 jocuri care pot calma tantrumurile prichindeilor

Ne întrebăm adesea de ce nu mai reuşim să ne înţelegem cu copiii noştri. De ce par încăpăţânaţi, necooperanţi, nepoliticoşi şi alţi termeni negativi care ne trec pe moment prin cap.

Ei bine, probabil că au adunat şi ei o seamă de emoţii negative de care au nevoie să scape. Şi nu ştiu cum. Îi putem ajuta lăsând deoparte discursurile şi lecţiile seci despre cum ar trebui să se comporte şi punând accentul pe joacă. Pentru că numai cu câteva minute de jocuri fizice ei se vor simţi dintr-o dată mai bine. Şi noi la fel. Oricât ni s-ar părea că suntem de epuizaţi, joacă ne aduce şi nouă o relaxare.

Pe situl ahaparenting .com sunt date câteva exemple simple de moduri de a te juca cu copilul tău. 

Când copilul este morocănos, se poartă urâcios

„Ai rămas iar fără îmbrăţişări? Haide să remediem situaţia”. Şi îl iei pe copil în braţe şi îi dai o lungă îmbrăţişare, cât de lungă poţi. „Iubesc să te îmbrăţişez, îmi vine să nu îţi mai dau drumul. Promite-mi că o să mă laşi să te îmbrăţişez din nou, cât mai curând!”. Puţin probabil că un astfel de joc să nu vă smulgă amandorora zâmbete.

►Citește și Ce trebuie să ştii că să faci faţă unui copil de 1-3 ani

Puteţi duce acest joc şi mai departe, alergând copilul şi spunându-i că îl iubiţi atât de tare încât aţi vrea să îl ţineţi numai în braţe. Asta mai mult ca sigur se va termina cu râs în hohote şi liniştire a copilului.

Când copilul este extrem de agitat

„Îţi vine să sari în sus şi în jos de bucurie, să te dai peste cap, să faci tumbe? Haide aici să te văd. Te învârți până nu mai poţi şi te prăbuşeşti!” Şi ai grijă să fie un loc unde nu are cum să se lovească. După care îi spui să respire adânc, numărând. Repeţi asta până când vezi că a rămas fără energie. „Acum haide să mergem să citim cartea aceea care îţi place atât de mult.”

►Citește și Copilul la 3-4 ani: 20 de motive de plans din senin

Când copilul pare că vrea constant să se certe

Este foarte probabil să fie vorba despre faptul că copilul tău simte că nu are nicio putere şi asta să îl frustreze. Dă-i posibilitatea să se simtă în forţă, să câştige. Fie că faceţi un concurs, fie că mimaţi o luptă sau că îl faci să se simtă ca un şef. De exemplu îi poţi da o telecomandă şi să îi spui că te poate controla cu ea – când să meri, când să te opreşti, când să te întinzi etc.

Când copilul este foarte plângăcios

Fie că se supără pentru că apierdut la un joc, fie că se supără pentru că trebuie să pui masa sau pentru că nu îi dai o bomboană inventează un joc în care copiezi atitudinea lui. Însă dusă cât mai departe. Lasă-l pe el să joace rolul adultului şi tu rolul copilului. Prosteşte-te cât mai mult astfel încât să îl faci să râdă. 

Când ai doi copii care se ceartă mult

Când îi vezi că se ceartă poţi proceda ca şi cum ai fi un comentator sportiv  - „vedem acum confruntarea dintre două surori care par să nu se înţeleagă deloc. Oare vor reuşi să cadă la pace? Staţi alături de noi ca să vedem ce se va întâmpla. Sora mai mare este autoritară. Sora mai mică o provoacă în permanenţă. Amândouă se ceartă pe o bucată de salam. Oare sunt suficient de deştepte să verifice dacă mai este salam în frigider? Haide să vedem...” Cel mai probabil copiii vor râde şi o mare parte din tensiune va dispărea.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!