Sari la conținut

Încă o zi fără școală: după 28 aprilie și 1 iunie, liber pentru elevi și pe 5 iunie. Este Ziua Învățătorului!

La doar câteva zile după vacanțele de 28 aprilie (Rusaliile) și 1 iunie (Ziua Copilului), elevii vor mai avea parte de o zi liberă: marți, 5 iunie, de Ziua Învățătorului. 

Altfel spus, elevii și profesorii vor merge la școală, dar nu vor face ore în mod obișnuit. Contractul colectiv de Muncă de la nivelul Bucureștiului precizează faptul că "în perioada desfășurării acestor manifestări specifice nu se vor presta activitățile prevăzute în fișa postului a fiecărui salariat din învățământ". 

Pe 9 octombrie 2007, Camera Deputaților a adoptat, cu 203 voturi pentru, 3 împotrivă și 3 abțineri, proiectul de lege privind instituirea Zilei Învățătorului pe data de 5 iunie a fiecărui an. Această dată a fost stabilită prin legea nr. 289 din 29 octombrie 2007, manifestarea urmând a avea un caracter educațional, național, apolitic și cultural.

Ziua de 5 iunie poartă semnificația zilei de naștere a dascălului Gheorghe Lazăr, întemeietorul învățământului modern românesc (n. 5 iun. 1779-m. 17 sept. 1823).

Potrivit actului normativ, Ziua Învățătorului este sărbătorită în toate unitățile de învățământ de stat, particulare și confesionale din sistemul românesc, iar Ministerul Educației și alte instituții abilitate ale statului acordă premii, distincții, medalii și titluri onorifice cadrelor didactice și elevilor.

Chiar Ministerul Educației a precizat, anunțând structura anului școlar 2018-2019, că "unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor marca prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie-Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie-Ziua învățătorului, în măsură în care, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, nu sunt instituite că zile nelucratoare". 

La nivelul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, contractul colectiv de muncă precizează faptul că:

"Art. 8 (1) Părțile convin să sărbătorească pe 5 Iunie – Ziua Învățătorului organizând împreună, în timpul programului de lucru, manifestări specifice, dedicate acestui eveniment.
(2) În perioada desfășurării acestor manifestări specifice nu se vor presta activitățile prevăzute în fișa postului a fiecărui salariat din învățământ.
(3) Comisiile paritare de la fiecare nivel vor stabili, cu cel puțin 30 de zile înainte de evenimentul prevăzut la alin. (1), modul de desfășurare a manifestărilor ocazionate de acesta".

Să nu uităm că în următoarea perioadă mai sunt și alte zile libere: 28 aprilie (Rusaliile) și 1 iunie (Ziua Copilului – care pică într-o zi de vineri). Mai mult, se pare că Guvernul se gândește să acorde în total 9 zile libere, făcând punte între aceste 2 sărbători prinse în Codul Muncii (adică de vineri până marți, inclusiv)
 
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!