Sari la conținut

Mituri frecvente despre mersul copiilor. Sfaturile ortopedului pediatru

L-am văzut prima dată pe profesorul Jianu la televizor, în urmă cu aproximativ o lună, şi am ştiut că trebuie să realizez un interviu cu dânsul. Când l-am cunoscut în sfârşit, cu ocazia filmării, am remarcat în primul rând omul şi abia apoi medicul. Mi-au dat efectiv lacrimile când am văzut căldură cu care îşi mângâia micuţul pacient pe spate, în vreme ce îl conducea pe el şi pe mămica lui spre ieşire din cabinet. Le-a mai aruncat o privire blândă, apoi s-a îndreptat spre mine şi mi-a strâns mâna.

Mi-s dragi oamenii în general, unii însă, precum profesorul Jianu, îţi merg direct la suflet. E o onoare să îl cunoşti şi o plăcere să discuţi cu dânsul. Dincolo de toate lucrurile utile pe care le-am aflat, să ştiţi că am râs cu gură până la urechi. Face domnul profesor nişte glume, de era colegul meu operator pe jos de râs. Eu m-am ţinut cu firea. 

Am vorbit mult, în interviul pentru Antena 1 a încăput puţin, adică esenţialul. Din fericire, pe blog nu avem spaţiu de emisie, aşa că am scris cât am considerat din discuţia noastră.

►Citeşte şi Ce presupune înţărcarea blandă a puiului tău

Iată, aşadar, recomandările Profesorului Doctor Mihai Jianu, medic primar chirurgie ortopedică, care a văzut peste 250.000 de copii până acum. Şi care a operat în 2010 cea mai severă formă de scolioză cunoscută în literatură internaţională.

În principiu, părinţii sunt invitaţi să se liniştească şi să nu mai vadă defecte de mers în orice mică imperfecţiune, care adesea e normală şi trece de la sine. A, şi să nu mai dea sfaturi pe net. Plus, să o lase mai moale cu obsesia pentru curent, că nu există aşa ceva. La curent mă refer, că obsesia e la putere.

Poziţia picioarelor la naştere

Copiii nu au o poziţie confortabilă în uterul matern, de aceea absolut toţi bebeluşii vin pe lume cu picioarele lipite sau în diverse alte poziţii. Nu vorbim de o boală a piciorului, creierul copilului rememorează pur şi simplu poziţia în care 9 luni a stat în burta mamei. Acest lucru este frecvent în primele 2-5 luni după naştere. Din păcate, multe persoane din mediul medical îl interpretează drept anormalitate şi recomandă diverse proceduri, precum kinetoterapia, chiar de la plecarea din maternitate. Aceste proceduri sunt inutile, pentru că NU musculatura are de suferit.

Un lucru absolut firesc în 99% din cazuri şi care nu trebuie tratat este talus valgus. Copiii au gleznele foarte moi la naştere, iar laba piciorului vine în flexie dorsală. Doar în 1% din cazuri e vorba de deformaţie osoasă.

(..)

Citeşte mai mult pe ruxandraluca.ro
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!