Gata, nu mai comenta! Așa e pentru că așa zic eu! Când oi fi la casa ta să comentezi, până atunci faci cum zic eu! De câte ori nu am auzit cuvintele astea în jurul nostru? De câte ori nu le-am rostit chiar noi, sub o formă sau alta? Îmi amintesc frecvent de o conferință la care am participat mai demult, susținută de un expert internațional în parenting. Prima întrebare adresată sălii era: Cum vreți să fie copilul vostru când va fi mare? Toți au răspuns că și-ar dori să crească un viitor adult cu inițiativă, încrezător, curajos, temerar, care să își susțină punctul de vedere și să nu se lase bătut. Un om echilibrat, care să își cunoască valoarea. Expertul a continuat: Ce i se cere cel mai des unui copil, la școală și de multe ori acasă? Sala a tăcut și multe priviri s-au lăsat în jos.
Le cerem copiilor să fie cuminți și ascultători, dar îi vrem adulți îndrăzneți
La școală trebuie să execute aproape fără să gândească, acasă sunt puși la “respect” și uneori la colț. Sunt trimiși în camera lor atunci când greșesc, să se gândească la ce au făcut. Nu le este acceptată împotrivirea. Cuvântul “nu” este o ofensă, atunci când vine de la copil, dar întotdeauna o formă de educație când vine de la adulți. Copiii trebuie să asculte, să fie cuminți, să stea locului, să nu țipe, să nu alerge, să nu deranjeze. Li se cer foarte multe și li se explică foarte puține. Sunt întrebați rar ce vor, dar cuvântul adultului e lege.
