Sari la conținut

Petrece-ţi timpul în mod creativ cu prichindelul tău. Idei de decoraţiuni handmade pentru aniversarea lui

Vezi gGalerie foto

Poţi spune zeci de lucruri despre viaţa cu un copil, sute chiar, dar există o frază pe care nicio mamă nu a spus-o şi nu o va spune vreodată: „m-am plictisit!” Pentru că numai cine nu are copii nu ştie că aceştia sunt o sursă inepuizabilă de energie, capabilă să lase pe oricine fără vlagă, după doar câteva ore petrecute împreună.

Şi pentru că foarte multe mămici (ca să nu spunem toate) rămân adesea în pană de idei, când vine vorba despre activităţile la care să îi angajeze pe copii – lăsând deoparte tabletele, telefoane şi alte gadgeturi specifice acestui secol  -  noi am găsit ceva super interesant şi super util, care nu doar îi poate ţine ocupaţi pe copii, ci le şi stimulează creativitatea şi dexteritatea. Despre ce este vorba? Despre Creative Park, un serviciu online gratuit Canon prin care poţi crea felicitări, rame personalizate, calendare, animale sălbatice şi tot felul de decoraţiuni handmade pentru petrecerile prichindeilor. Iar pentru copiii ceva mai măricei, se pot crea animale şi diverse elemente arhitecturale în format 3D.

Cum funcţionează?

Intri pe Creative Park, selectezi modelele care îţi plac cel mai mult, descarci tiparul şi instrucţiunile, imprimi fişierele descărcate, urmezi instrucţiunile furnizate şi… gata.

Nouă cel mai tare ne-au atras atenţia decoraţiunile handmade pentru petrecere, mai ales că party-urile tematice sunt în trend acum. Poţi crea cu ajutorul acestei platforme măşti cu animale, pălării, coroniţe de regină, coifuri, triunghiuri colorate, mustăţi, baloane, torturi, litere de lipit pe perete, invitaţii şi nu numai.

Ce este cel mai greu? Să alegi tema petrecerii! Pentru că aici vei găsi nenumărate idei!

Dar mai bine să lăsăm vorbăria şi să trecem la fapte! Haide să îţi arătăm ce şi cum am creat noi: după ce am intrat pe site-ul Canon Creative Park, am ales din secţiunile Kids 0-3 years şi Birthday, chiar din partea de sus a primei pagini, câteva modele de decoraţiuni pentru petrecere( de fapt, ce spun “am ales”, pentru că micuţa mea a fost şefa, ca de fiecare dată :). Am citit instrucţiunile, le-am descărcat, am luat la încemâna noastră o foarfecă, lipici şi o sfoară subţire şi… am dat drumul distracţiei constructive!

Ce a ieşit? Te lăsăm cu imaginile de mai jos! În ciuda aparenţelor, te asigur că nu a fost nevoie de foarte mult timp pentru a ne duce planul la bun sfârşit.

 

Şi pentru că site-ul este gratuit, poţi descărca tot ce doreşti de pe el. În general, vei avea nevoie de hârtie obișnuită A4, de lipici și foarfece, dar și de imprimantă. Noi îţi recomandăm imprimanta color Canon Pixma TS9050 (este și scanner și copiator, printează și poze wireless sau direct de pe stick), exact ca cea pe care am încercat-o și noi.  O să îţi placă în mod sigur!

Have fun, mămici şi pitici sau poate chiar tătici!

 

Galerie foto

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!