articol realizat de psihologul Monica Berceanu
Prima zi de şcoală. Pentru că Dumnezeu m-a binecuvântat cu o meserie pe care ar trebui să o numim VIAŢĂ, cea de terapeut, sunt prezentă în viaţa copiilor în cele mai emoţionate clipe. Pe 11 septembrie am fost la deschiderea anului şcolar. Să ajut un copil cu autism să facă faţă emoţiilor.
Nu despre diagnostic vă voi vorbi, ci despre sufletul unui copil, lăsat singur, în prima zi de şcoală. Despre durerea lui, pe care a strigat-o şcolii întregi, cu care s-a aruncat apoi în braţele mele, fără să ştie cine sunt, ci doar că-l iubesc pe un coleg de-ai lui.
► Citeşte şi Specialistul spune: „Tati, hai să ne cunoaştem mai bine!”
După ceremonia de deschidere a noului an şcolar, părinţii au fost rugaţi să mai stea în curte circa 30 de minute, pentru ca ai lor copii să ştie că nu au fost lăsaţi singuri. Să poată merge să-i îmbrăţişeze, dacă durerea e prea mare.
-Ţi-am zis să nu mai plângi! Aud un tătic îmbrăcat cu un costum impecabil, la care avea asortată o cravată cel puţin „enervant de cu bun gust”. Maică-ta s-ar supăra pe tine rău să te vadă aşa. Uite, pătezi cămaşa de lacrimi. Nu e capăt de ţară, vin la 4 să te iau. Dă-o-n colo de treabă!
(…)
Citeşte mai mult pe taticool.eu
Sursa foto: Free pik
