Sari la conținut

Raport OMS: România principalul focar de infecţie cu rujeolă din Europa

Conform unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 500 de cazuri de rujeolă au fost raportate în Europa în luna ianuarie 2017, iar până în prezent numărul a crescut simţitor. Cele mai mari focare de pojar sunt în România şi Italia.

În România, au fost raportate peste 3.400 cazuri de rujeolă şi 17 morţi din ianuarie 2016 până pe 10 martie 2017. Majoritatea cazurilor au apărut în zonele în care imunizarea este extrem de mică. Potrivit raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cele trei genotipuri de rujeolă au început să se răspândească în România din luna ianuarie 2016, nefiind prezente pe teritoriul ţării anterior. În urma analizelor de laborator şi a testelor epidemiologice, experţii vor identifica originile infecţiei.

Italia se află locul doi ca rată a infecţiilor cu rujeolă, nivelul vaccinării a scăzut în ultima perioadă sub pragul de 95%, impus de către OMS.

Virusul care declanșează rujeola este extrem de contagios care poate provoca boli grave. Deoarece virusul este endemic se poate răspândi în majoritatea zonelor de pe glob, chiar dacă acestea au eliminat boala din rândul populaţiei. Orice persoană nevaccinată indiferent de vârstă poate contracta boala.

 Sursa: www.euro.who.int

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!