Ana, unde e puloverul? Ridică spre mine cea mai suavă privire, îmi trântește un zâmbet cu toți dinții și scoate un Ups! ștrengăresc printre ei. Cred că e la pian. Sau poate la semi. Sau în clasă. De fapt…nu prea știu unde e. Asta e o discuție zilnică la noi în casă. Subiectul se schimbă. Adidași pierduți, căutați în toată școala, cu femeile de serviciu și bodyguarzii, descoperiți după câteva zile în mașina bunicului. Pulovere rătăcite, vreo 4. Plușuri pierdute, după care s-au vărsat lacrimi multe. Chiar și carnetul de elev a fost dispărut pentru vreo 2 luni, noroc că a apărut miraculos, chiar când mergeam să cumpărăm altul.
Pe cât e de dulce, empatic și deștept copilul meu, pe atât e de uituc și împrăștiat
Pierde, rătăcește, lasă haos în urma ei, nu are noțiunea timpului deloc. Când e de ieșit pe ușă, ea fie își face părul și e pe jumătate dezbrăcată, fie își amintește că are nevoie la baie, fie se întoarce de pe scări că a uitat nu știu ce. Uneori, ne amuzăm și facem haz de necaz, alteori ne apucă nervii. Mai mult pe mine, că Pisicul consort e Zen. Și el e la fel – da, știu, eu cu ce am greșit totuși, nu?
Am încercat de toate. De la vorbit, explicat, până la certat, sau mai degrabă răcit gura de pomană
I-am pus bilețele în penar cu ce are de verificat/recuperat când pleacă de la școală. Funcționează pe termen scurt, important e să le vadă și să nu uite de ele.
-15929-t.jpg)
