Ce-ți dorești de la școala copilului tău? Cum vrei să-l formeze?
Sunt cele mai grele întrebări pe care și le pune un părinte din momentul în care copilul lui împlinește 6 ani (sau chiar mai devreme), până când cel mic se face mare și împlinește 18 ani.
Am trecut prin aceste întrebări și încă le mai am. Eu am învățat pe brânci, doar în școli de stat. Pe curriculă stufoasă, cu zeci de materii inutile, cu mii de teme, cu mii de tensiuni, de reușite și de eșecuri- la note mă refer. Am făcut performanță! Și, totuși, pentru copilul meu nu mi-am dorit asta! Sincer, mi-am dorit altceva.
Încă de la grădiniță, am căutat sisteme alternative de școlarizare. Nu aș suporta vreodată ca al meu copil să fie lovit de un cadru didactic sau eu, ca părinte, să mă duc cu „sărut mâna” la vreo dirigintă, pentru lucruri absolut banale. În fine, e o discuție lungă despre motivele pentru care am ales acest sistem, nu intru acum în foarte multe detalii.
Mi-am dorit ca al meu copil să facă și carte, dar să fie tratat și ca OM. Mi-am dorit ca prichindica mea să fie ascultată, să îi fie stimulate imaginația și inteligența, să fie lăsată să se joace, să fie învățată SĂ FIE OM!
Încerc să explic și mai bine: VREAU CA ȘCOALA SĂ ÎI DEA CUNOȘTINȚE, DAR VREAU SĂ O ÎNVEȚE SĂ FIE ȘI UN OM BUN, UN OM FRUMOS!
Am ales pentru Sophia o grădiniță Montessorri. Ne-a plăcut tare mult. Dar, în România, acest sistem se oprește la clasa a cincea. Așa că ne-am îndreptat către o altfel de școală.
Cu inima strânsă, în urmă cu un an de zile, am început să căutăm o școală privată care să fie pe sufletul nostru și pe care, evident, să ni-o permitem.
E prima dată când scriu despre școala Sophiei. Până acum doar am observat, am analizat, am tras concluzii.
(...)
