Sari la conținut

Bebelusul la 10 luni

Luna a zecea de viata a copilului este caracterizata printr-o mare mobilitate. Asa ca la randul tau, o sa fii foarte mobila, pentru ca este obligatoriu sa te afli cu un pas in urma lui.

 

Dezvoltarea bebelusului de 10 luni

Micutul a reusit sa stea in picioare, iar pe parcursul acestei luni, tinandu-se de mobila, de marginile patutului sau cu ajutorul premergatorului este in stare sa descopere toata casa. 

Exista copilasi care la acesta varsta reusesc chiar sa faca catva pasi, singuri. Din punct de vedere fizic este perfect capabil sa mearga. Oasele si musculatura sunt dezvoltate, tot ceea ce mai are de facut este sa invete sa mearga. Este de preferat sa il ajuti, dar mai ales sa-l feresti de cazaturi, pentru ca acestea vor inhiba dorinta de a merge. In aceasta etapa a dezvotarii, micutul poate face orice orice miscari vrea, se poate catara, se poate da singur jos din pat. Pericolele sunt serioase, pentru ca instinctul de conservare si teama de a cadea sunt sentimente pe care copilul tau nu le cunoaste.

Una din marile realizari ale perioadei este motricitatea fina a mainii. Procesul incepe in cursul lunii a opta si dureaza pana la trei-patru ani si chiar mai mult decat atat. Copilul reuseste sa inteleaga rosutul degetului opozabil si incepe sa-l foloseasca pentru a apuca si a prinde. Mai trebuie spus ca motiucitatea fina a mainii este un proces pe care omul continua sa-l perfectioneze permanent. 

 

Cum se joaca bebelusul la 10 luni

Si capacitatile cognitive tin pasul cu performantele fizice. Capacitatea de memorare este in plina dezvoltare, acesta fiind motivul pentru care o sa-si aminteasca unele din jocurile pe care le inventezi pentru el. 

Unul din jocurile preferate este acela de a ascunde sub o patura o jucarie. O sa rada si iti va da de inteles ca ii place. Adora sa vada jucariile miscandu-se singure si o sa descopere placerea de a pune lucrurile unele peste altelele sau de a pune, mai multe jucari mici intr-o cutie mare. Este in stare sa repede de zeci de ori aceasi oparatie cu un aer uimit si incantat.

Luna a zecea de viata este si luna in care se va indragosti de una, sau mai multe, dintre jucariile lui. Este modul in care copilul intelege permanenta unui obiect. Acum este perioada in care o sa planga daca pleci, si daca ii spui "la revedere”.

 

Personalitatea bebelusului de 10 luni

Senzatia de anxietate, in absenta mamei apare pe la sapte luni, dar acum o sa si reactioneze la simpla afirmatie a faptului ca urmeaza sa pleci. Copilul intelege ca tu existi si daca nu esti in preajma lui. Pare putin, dar este una dintre dovezile clare ale evolutiei creierului si a faptului ca cel mic reactioneaza la evenimentele din jurul lui. Reactia este foarte importata, absenta ei fiind un semn al unor posibile probleme.

Personalitatea bebelusului tau se face vazuta in aceasta perioda. Poate fi foarte sociabil, zambind larg tuturor celor pe care ii vede sau putin mai reticent, ascunzandu-si fata atunci cand straini binevoitori incearca sa se apropie. Va repeta sunete, va face semne pentru a-ti atrage atentia si s-ar putea chiar sa iti spuna la revedere daca te vede indreptandu-te spre usa.

Va avea si vointa proprie, care s-ar putea sa-ti dea de furca atunci cand incerci sa il pui in scaunul de masina sau faci alt lucru care nu ii convine. Copilul tau va socializa cu ceilalti bebelusi, chiar daca asta se traduce numai prin faptul ca se vor privi intens. S-ar putea sa aiba si o paturica sau un animal de plus preferat care il linisteste si il calmeaza. Ai grija de ea, fiindca iti poate fi de mare ajutor.

 

Limbajul bebelusului de 10 luni

Luna a zecea de viata a copilului este intervalul in care micutul o sa spuna primele cuvinte, ca o dovada a dorintei de a se exprima si de a comunica. La aceasata varsta copilul reuseste sa asocieze cuvintele cu gesturile pe care acestea le exprima. Il place sa spuna „pa-pa” si sa faca gestul cu mana. Poate incerca si chiar reuseste sa spuna tata si mama si incepe sa boteze, pe limba lui, obiectele din jurul lui.

Un sfat: nu face gresala sa-ti compari copilul cu alti bebelusi de varsta lui, dar nici cu fratii lui. Fiecare copil este unic, fiecare are ritmul lui de dezvoltare. Unii pot sa mearga la finele celor zece luni, altii abia daca fac cativa pasi. Unii pot avea deja un vocabular de zece cuvinte, sau mai mult, altii sunt in faza silabelor. Comparatiile nu sunt un semn al dezvoltarii. Exista niste parametri de evolutie pe care medicul pediatru stie sa-i vada. Daca acestia sunt indepliniti, restul vine, dar in ritmul propriu de dezvoltare al copilului, scrie baby zone.  

Insa la exprfesivitate si emotii numeni nu ii poate depasi

 

Alimentatia bebelusului la 10 luni                          

Fata de luna precedenta nu sunt modificari fundamentale. Ramane vitala nevoia de vitamina D, de proteine. Copiii care au fost hraniti artificial au ajuns deja la un meniu destul de variat. Cei alaptati au un regim mai limitat, pentru ca profita inca de cel putin trei mese la sanul mamei lor. Le sunt interzise: carnea  de porc si laptele de vaca. 

Acum, ca bebelusul a trecut la mancare solida, asteapta-te sa gasesti multe cereale sub talpi. Este foarte interesat de toate obiectele mici si va vrea sa le testeze bagandu-le in gura. Acest lucru este in regula atata timp cat sunt comestibile si nu atat de mici incat sa se inece cu ele. O regula de baza este sa nu ii dai copilului nimic din ceea ce nu se dizolva in apa, cum ar fi o aluna.

Copilul creste in greutate cu circa 200-250 de grame in aceasta luna. Greutatea ideala la aceasta varsta este in jurul a noua  kilograme.  

 

Cum se schimba viata ta?


In aceasta perioada vei avea impresia ca stai mai mult aplecata. Iti vei aduce aminte fara indoiala de durerile de spate din timpul sarcinii. Ia in calcul posibilitatea de a face cateva exercitii, ca sa nu ai impresia ca nu te vei mai indrepta niciodata. Copiii nu invata sa mearga imediat, este posibil sa mai stai aplecata sa il sprijini inca o luna sau mai multe. O solutie ar fi sa nu grabesti procesul si sa il lasi sa faca numai ce poate, fara sustinere. O alta solutie ar fi sa il inveti sa foloseasca un antemergator.

 

Citeste si

Bebelusul la 9 luni

Bebelusul la 11 luni

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!