Sari la conținut

Premieră în lume: S-a născut primul bebeluş dintr-un embrion îngheţat în urmă cu 25 de ani

Emma Gibson  este o bebelușă ce a venit pe lume în urmă cu doar câteva zile, frumoasă și sănătoasă tun. La prima vedere am spune că nu se diferențiază cu nimic de ceilalți copii, numai că povestea ei este o premieră în lumea întreagă: Emma este primul bebeluș dintr-un embrion înghețat cu aproape 25 de ani în urmă, poate cel mai lung decalaj între concepție și naștere.

Embrionul, înghețat pe data de 4 oct 1992, a fost donat de către o familie din SUA și a devenit acum, în 2017, primul copil al unei tinere care avea doar un an atunci când bebelușul a fost conceput. 

Centrul Național de Donare a embrionilor a furnizat embrionul fertilizat, pe care doctorii îl numesc "bebelușul de zapada”.

Se crede că embrionul a fost conservat pentru o perioadă mai lungă decât orice alt embrion viabil – 24 de ani.

“Daca se năștea atunci când a fost conceput, acum am fi putut fi cele mai bune prietene”, a declarat mama ei, cea care a născut-o. 

Organizația încurajează cuplurile care nu își mai doresc copii să doneze embrionii, astfel încât și alte cupluri să poată deveni părinți. 

Sursa
 
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!