Sari la conținut

Ce ar trebui sa inveti in primii 7 ani de acasa

Toata lumea stie ca primii 7 ani sunt cruciali pentru viitoarea personalitate, dar si pentru succesul copilului in viata. La fel, este larg raspandita ideea, ca parintii sunt cei mai importanti in educarea unor abilitati bune. Ce nu se stie foarte clar este in ce anume consta responsabilitatea parintilor si ce anume ar trebui ei sa urmareasca.

Se crede, in mod eronat, ca acesti 7 ani s-ar referi la invatarea unor reguli de politete: sa saluti, sa iti astepti randul, sa fii curat, sa nu folosesti cuvinte urate. Desigur ca si acestea sunt foarte importante, dar mult mai important este ce sta in spatele lor, adica de unde au aparut aceste reguli, ce valori apara. Haide sa vedem:

 

Sa ii respecti pe ceilalti. Avem impresia ca traim intr-un secol tolerant, in care ceilalti sunt mai usor acceptati. Ei bine, nu este chiar asa. Cel mai adesea doar avem impresia, insa respectul celorlalti este numai de fatada, numai cat imi convine mie. Sa ii respecti pe cei din jur este o valoare fundamentala. Si incepe din copilarie, de la a nu fi rautacios cu un tovaras de joaca sau a nu vorbi tare atunci cand toata lumea tace pentru a asculta ceva.

Sa ai grija de tine, ceea ce inseamna ca iti pasa sa fii curat, sa arati bine, sa mananci sanatos, sa iti dezvolti mintea si sa iti hranesti sufletul. Dar inseamna si mai mult, sa te iubesti. Sa accepti modul in care esti, sa nu te critici si sa depui efort ca sa devii cea mai buna versiune a ta. In acelasi timp inseamna si sa nu ii lasi pe cei din jur sa te trateze intr-o maniera care nu iti place.

Sa ai compasiune, sa te implici. Este o regula pe care noi, din pacate, nu o prea interiorizam. Nu am fost crescuti astfel. Dar poate ca reusim sa o facem cu copiii nostri. Este important sa lupti pentru valorile tale si sa muncesti pentru lumea in care vrei sa traiesti. Este important sa participi la construirea societatii, dar si sa intinzi o mana de ajutor imediat atunci cand poti. 

Sa te bucuri de ceea ce este in jur. Lumea este frumoasa si ofera atat de multe - de la locuri de vazut pana la oameni de iubit si experiente de incercat. Daca inveti sa te bucuri de toate acestea atunci vei fi un om foarte implinit. Iar aceasta educatie incepe din copilarie, de la ce anume inveti sa apreciezi. Cel mai mare pericol acum este sa nu apreciezi nimic altceva decat lucrurile pe care le poti cumpara.

Sa muncesti. In copilarie suntem invatati sa ni se dea totul mura in gura. La modul literal. Ceea ce ii poate face pe unii copii sa cada in capcana de a considera ca efortul nu este pentru ei, ca mereu ar trebui sa fie cineva la dispozitie care sa ii serveasca. De aici pana la dependenta si aruncarea vinei in permanenta pe altcineva, care nu a facut ceea ce trebuia, nu mai este decat un pas. Lenea este calea cea mai sigura catre nefericire.

Sa stii cum sa treci peste neajunsuri. Nu toate lucrurile iti ies imediat sau intotdeauna. Sa stii cum sa gestionezi un esec este una din marile lectii ale vietii. Poti sa nu mai iesi niciodata din el sau poti sa mergi mai departe. Si este o regula pe care o inveti inca din copilarie: cum sa reactionezi daca ai pierdut la un joc - sa plangi, sa tipi, sa parasesti jocul, sa joci mai bine ca sa castigi, sa iti spui ca oricum nu conteaza pentru ca totul este ca te-ai smtit bine. 

 

Cum ii inveti pe copii asa ceva? Ei bine, nu exista un raspuns standard, dar specialistii sunt de acord ca nu se face prin dresaj. Adica solutia nu este sa spui regula si apoi sa pedepsesti daca ea este incalcata si, eventual, sa lauzi daca este urmata. Cel mai bun mod de a invata este prin exemplul propriu. Cu alte cuvinte, copiii invata prin imitare - ce vad la parinti, asta vor face si ei. La fel de importante sunt si discutiile si alternativele oferite. Este in regula daca nu iti place cum se comporta copilul sa oferi o noua perspectiva si sa il ajuti sa o puna in practica. Foarte important, mai ales acum, este sa nu cazi in capcana de a fi 'un parinte bun', insa prost inteles, ca parinte care este in permanenta la dispozitia copilului ca sa ii faca pe plac. In acest fel, in mare masura, ii limitati sansa de a invata ceva.

Tu ce crezi ca ar trebui sa invete copilul tau in cei 7 ani de acasa?

 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!