Sari la conținut

Misiune (im)posibilă: A treia cezariană

În România zilelor noaste, e din ce în ce mai greu să ai o familie numeroasă. Doi copii… maximum! Însă sunt femei care îşi doresc şi al treilea copil. Dincolo de cheltuieli şi emoţii, un al treilea pui în familie presupune şi un motiv de îngrijorare, mai ales atunci când naşterea se face prin cezariană. Cât de complicată poate fi a treia operaţie de acest gen? Dar a patra? Iată ce lămuriri am primit de la Iosif Niculescu, medic specialist obstetrică-ginecologie.

Teoretic, nu există un număr limită de nașteri prin cezariană peste care să se interzică o următoare sarcină. Frecvent fac a treia, a patra cezariană la aceeași pacientă, cel puțin odată pe an, și din când în când chiar a cincea sau a șasea. Personal, am operat a opta cezariană la aceeași femeie în urmă cu mai mulți ani. Este corectă asumpția că riscurile la ruptură uterină, tulburări de placentație, crește cu fiecare cezariană în parte, dar nu chiar exponențial.

Siguranța este oferită mai degrabă de acuratețea tehnicilor operațiilor anterioare, dar și de caracteristici individuale în ceea ce privește procesul de vindecare. O a treia operație cezariană, de exemplu, poate să fie foarte complicată printr-un eventual proces de cicatrizare defectuasă la cezarienele anterioare, dar poate să fie și fără complicații. La fiecare nouă cezariană se încearcă excizia cicatricilor anterioare, deci sechelele nu sunt semnificativ diferite.

Riscuri care pot apărea la o nouă cezariană

În astfel de cazuri pot apărea riscuri legate de posibilitatea rupturii uterine, posibilitatea tulburărilor de placentație cu sângerare consecutivă și necesitatea unei histerectomii (posibilitatea pierderii uterului) dar și de dificultăți tehnice intra-operatorii cu riscul leziunilor altor organe implicate într-un proces aderențial (intestine, vezică etc.). Histerectomia poate fi necesară în cazul unei rupturi extinse către vasele uterine, cu imposibilitatea opririi sângerării, dar și în cazul unei defectuase inserții a placentei în mușchiul uterin (placenta accreta).

În caz de ruptură uterină fără posibilitatea intervenței în timp util afectarea copilului poate fi extremă, până la decesul acestuia. În alte cazuri, afectarea poate fi moderată și determinată de dificultățile legate de timpul prelungit de extracție.
Timpul de recuperare este dependent într-o mare măsură de amplitudinea operației și de existența unor complicații intra-operatorii.

 

Articole relationate
Decalogul copilului autonom

Decalogul copilului autonom

Ce bine ar fi dacă ar există un manual pentru fiecare etapă din dezvoltarea copilului. Ce ușor ne-ar fi dacă am putea să-l consultăm de fiecare dată când trebui...

Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat

    Desenele animate și educația

    Plouă afară. E frig și cred că e un moment potrivit pentru acest subiect, despre care vreau să scriu de ceva vreme – despre educația copiilor și desenele animate. Un lucru e sigur, copiii...

    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti