Sari la conținut

Veniturile suplimentare in timpul concediului de maternitate vor fi legale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, proiectele de lege privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, acte normative care vor fi transmise Parlamentului spre adoptare.

Pe de altă parte, proiectul de act normativ mai prevede că, în situaţia în care pe perioada concediului pentru creşterea copilului, persoana îndreptăţită realizează venituri supuse impozitului în sumă de până la trei indicatori sociali de referinţă (ISR) anual, plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului nu se suspendă, iar drepturile încasate cu acest titlu nu vor mai fi considerate "drepturi necuvenite", ca în prezent.

Documentul pus în dezbatere publică propune şi modificarea alineatului 3 art. 7. Astfel, dreptul la stimulentul de inserţie se va suspenda începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul nu mai realizează venituri supuse impozitului şi solicită concediul pentru creşterea copilului.

În situaţia în care, pe durata concediului pentru creşterea copilului, au fost realizate venituri peste nivelul stabilit (valoarea a trei ISR), recuperarea sumei încasate necuvenit se va calcula ca diferenţă între cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru creşterea copilului încasate şi nivelul lunar al stimulentului de inserţie la care ar fi avut dreptul.

"Debitul se constituie numai pentru lunile în care s-a desfăşurat o activitate", se arată în proiect.

În situaţia în care sumele încasate necuvenit vor avea drept cauză culpa persoanei care le-a încasat (folosirea de către aceasta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii sau nedeclararea unor informaţii), prevederile anterioare nu se aplică.

Proiectul mai prevede că, în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a legii, trebuie făcute modificări şi în normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010.

Legea va intra în vigoare în prima zi a lunii următoare datei publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Proiectul de act normativ va fi în dezbatere publică până în 17 septembrie.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, la 1 august, că mamele vor putea obţine, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului, venituri de până la 1.500 de lei anual, muncind de acasă, iar peste 12.000 de femei care au făcut acest lucru şi ar trebui să restituie indemnizaţia vor fi aministiate fiscal.

Plumb a declarat că, în urma unei decizii a Curţii de Conturi de verificare a dosarelor pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, s-a stabilit că 12.460 de mame, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2014 , au încasat venituri suplimentare, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului. Astfel, Curtea de Conturi a stabilit că mamele respective trebuie să returneze indemnizaţiile încasate, respectiv 15 milioane de lei pentru care s-a constituit debit.

Legea privind amnistia va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani, a declarat premierul Ponta, precizând că este o amnistie fiscală, nu penală.

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!