Sari la conținut

Academia de joaca la Mall Promenada de Ziua Copilului

Echipa ideală este formată din copii magnifici și părinți super eroi! Acesta este motto-ul Academiei de Joacă! Tocmai de aceea, de Ziua Internațională a Copilului, le propunem părinților și copiilor să petreacă împreuna una dintre cele mai vesele, creative și interactive zile ale anului

 
Asociaţia Nonguvernamentală „Construieşte Viitorul” şi Mall Promenada îşi deschid inima şi terasa pentru a reda o astfel de zi, luni, 1 iunie, începând cu ora 11:00. Academia de Joacă, cel mai așteptat eveniment dedicat interacţiunii copil-părinte, va avea loc în decorul relaxant al terasei Mall-ului Promenada, din Calea Floreasca 246B. 
 
Este al treilea an! Al treilea an consecutiv în care Academia de Joacă le propune copiilor și părinților să petreacă o zi de 1 iunie magică, dedicată învățării prin joc și super distracție. Maestrul de ceremonii va fi Marian Râlea, cel mai îndrăgit magician român din toate timpurile, care îi va purta pe cei mici în minunata lume a poveștilor și a jocurilor. 
 
Ajutoarele lui vor fi, în rolul zânei fluturilor călători îndrăgita Gianina Corondan, care îi va duce pe toți cei prezenți într-o fascinantă călătorie în jurul lumii și Diana Oprea (campioană mondială la fitness și prietena de nădejde a copiilor) care îi va antrena pe cei mici pentru o zi plină de energie, povești cu tâlc, muzică și dans. Pe scurt, pe copii și părinți îi așteaptă o zi întreagă de jocuri interactive, jocuri de familie și ateliere de tip Montessori dar și ateliere creative de teatru, muzică și dans, menite să îi amuze și să îi ajute să învețe lucruri noi într-un mod plăcut. 
 
Centrat pe ideea învățării prin joc și pe dezvoltarea armonioasă a copiilor, conceptul-eveniment Academia de Joacă vine și în acest an cu un program special pregătit pentru cei mai jucăuși copii și cei mai inspirați părinți. Timp de 6 ore îi vom încuraja pe părinţi şi copiii să se joace împreună, să facă echipă în concursuri și să facă schimb de roluri, descoperindu-se astfel mai bine unul pe celălalt şi construind o relaţie armonioasă atât de benefică dezvoltării fiecăruia. "
 
Atmosfera de poveste va fi completată de jocurile clovnilor năstrușnici, sesiuni de face painting pentru cei mici și de mașinile de făcut baloane de săpun care vor colora terasa Mall Promenada. 
 
Mai multe informații despre Academia de Joacă vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a evenimentului, facebook.com/AcademiaDeJoaca
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!