Sari la conținut

Tur gratuit pentru copii de Zilele Bucurestiului

Cu ocazia sărbătoririi a 555 de ani de la prima atestare documentară a capitalei, de "Zilele Bucureştiului", Asociaţia Cultour vă invită să descoperiţi oraşul alături de echipa proiectului Guided Bucharest - Free City Tour.
 
În perioada 20-21 septembrie vor fi organizate tururi interactive si trasee culturale gratuite pentru copii si adulti. Vă provocăm să descoperiţi oraşul cu ochi de turist, să-i aflaţi poveştile şi să explorați locuri cu istorii speciale. Pentru rezervări sau întrebări, vă puteti alătura evenimentului si pe facebook – Tururi gratuite de oras de Zilele Bucurestiului.
 
Duminică, 21 Septembrie are loc un tur conceput special pentru copii la Cetatea lui Bucur (6-10 ani)
         
Cetatea lui Bucur este un tur despre începuturi ce dezvăluie poveştile oraşului vechi, ale lupoaicei ce pune bazele gloriosului Imperiu Roman și aflăm unde e buricul târgului. 
           
Echipa noastră a pregătit copiilor jocuri şi multe activităţi distractive care să cultive curiozitate, înţelegere şi ataşament pentru oraşul copilăriei lor. Turul este organizat de către agenția de turism parteneră Open Doors Travel prin proiectul educational-turistic Explorator Junior.
 
Înscrieri la office@opendoorstravel.com
Punctul de întâlnire - La intrarea în Hanul lui Manuc (intrarea din spate, vis-a-vis de Biserica Curtea Veche)
Durata turului: 1,5 - 2 ore
Ora de plecare: 11:00
 
Pentru turul destinat copiilor – Cetatea lui Bucur – întrucât este necesar să pregătim materiale de lucru pentru activitățile incluse, vă rugăm să vă înscrieți trimițând un mail la adresa office@opendoorstravel.com
           
 
Dezvoltarea acestor trasee vine ca o continuare a proiectului de promovare a Bucureştiului intitulat Guided Bucharest  care constă în organizarea zilnică de tururi ale orașului. Acestea sunt gratuite și se desfășoară în limba engleză, fiind destinate turiștilor. În cei patru de ani de activitate Guided Bucharest a fost gazda a peste 18.000 de turiști și face parte din rețeaua celor mai bune tururi gratuite din Europa – United Europe Free Tours. Același concept este prezent și în Brașov prin proiectul Guided-Brașov Free Tour.
 
 
Vă așteptăm cu drag să descoperim Bucureștiul împreună!
 

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!