Părintele care stă cu mâna și ochii lipiți de telefon de obicei sunt și părinții-telefon. Pe vremuri telefonul se folosea la a vorbi pe el. În zilele noastre ține loc de laptop și îndeplinește cu succes funcțiile acestuia.
– Mami, hai să te joci cu mine!
– Nu pot! Am treabă. Ia uite ce de jucării ai….
Sună cunoscut?
Merg în parc cu copiii și zici că sunt iar copil. Mă dau în leagăn cu Maria, la propriu, câteodată chiar cu amândoi. Noroc că ne ține!
Merg la Zoo și imităm împreună toate animalele.
Merg pe stradă și de multe ori întorc oamenii capetele după noi, pentru că noi cântăm, toți 3 sau 4, dacă e și tati cu noi.
La restaurant mergem rar, copiii nu au răbdare să stea la masă atât de mult, dar și când ne au pe noi companie. Recunosc, câteodată aș vrea să pot vorbi cu soțul meu liniștiți, măcar cât să terminăm o frază fără să fim întrerupți, dar nu se poate. Respirăm adânc și continuăm acasă după ce dorm ei.
Peste tot în schimb văd părinți-telefoane. Câteodată chiar și copii-telefoane, ce își imită atât de bine părinții.
Părinți care stau la semafor cu telefon în mână iar copilul privese trist pe geam.
(...)
