Sari la conținut

Care este legătura dintre numele pe care îl porți și felul în care arăți?

Încă din vremuri străvechi există credința că numele ne influenţează destinul. Tocmai de aceea alegerea numelui pentru copilul lor este una dintre cele mai mari provocări pentru părinți. Și, dacă există numeroase studii felul în care numele ne influenţează relaţia pe care o avem cu ceilalţi, iată că o nouă cercetare arată cât de puternică este legătură și între înfățișare și prenumele pe care îl purtăm.

Nu doar istoria ne arată că există o puternică legătură între nume și destin. Există studii despre felul în care numele ne influenţează relaţia pe care o avem cu ceilalţi şi despre felul în care suntem priviţi de către cei din jur. Se pare că numele îi face pe cei din jur să ne privească într-un fel anume, iar asta ne influenţează stima de sine încă din copilărie. De exemplu, un copil cu un nume considerat drept ciudat, va fi mereu tachinat în şcoala de către colegi, ceea ce îi va afecta dezvoltarea psihică, în timp. Iar un nume cu rezonanţe legendare îi va da încredere în sine celui care îl poartă, întrucât cei din jur vor avea, involuntar, o atitudine respectuoasă faţă de un astfel de nume.

Poate de aceea părinții trec printr-o adevărată corvoadă, cel puțin unii dintre ei, în momentul în care trebuie să aleagă un prenume pentru copilul lor.

Mai nou însă, s-a descoperit că există o legătură foarte strânsă între nume și înfățișare. Un studiu pulblicat recent în Journal of Personality and Social Psychology relevă faptul că primul prenume indică felul în care arăți.

►Citește și 50 de nume de fete pe care le-ar alege hipsterii

Dacă o poză de-a ta ar fi arătată în fața a 100 de oameni, iar aceștia ar fi puși să-ți ghicească numele, câți dintre ei crezi că ar da răspunsul corect?

25 ar răspunde corect. Cel puțin aceasta este concluzia studiului amintit mai sus. Cercetătorii francezi au descoperit că, atunci când au arătat persoanelor incluse în studiu imagini cu străini, în 35-40% din cazuri aceștia au indicat numele corect.

Chiar și un calculator a fost capabil să identifice corect numele a 100.000 de francezi având la dispoziție doar imaginile lor din cărțile de identitate.

Cum este posibil și care este explicația? Cum o Adela poate arăta ca Adela și un Radu ca Radu?

Se pare că numele îi face pe cei din jur să ne privească într-un fel anume, iar asta ne influenţează nu doar stima de sine, încă din copilărie, ci și trăsăturile de-a lungul vieții. Și nu vorbim aici de detalii specifice precum culoarea părului sau a ochilor, ci despre expresiile faciale.

Astfel, probabil o Adela este percepută ca o “fată drăguță, dulce, la locul ei” prin urmare cea care poartă acest nume primește încontinuu mesaje directe sau subliminale din partea celor din jurul ei conform cărora ea este o “fată drăguță, dulce, la locul ei” până când persoana respectivă ajunge să creadă acest lucru despre ea. Ba chiar va începe să-și aranjeze părul și să-și adapteze expresiile faciale astfel încât să corespundă stereotipului atribuit.

►Citește și Calendarul numelor de sfinți, fete și băieți

La fel și un Damian, de exemplu… pare un nume de băiat “rău” nu? Frumușel rău, dar cu o privire vicleană și cu o atitudine pe măsură.

O altă concluzie a studiului este legătură dintre nume și lungimea părului. De exemplu, numele Carmen este atribuit de clee mai multe ori persoanelor tunse scurt. În timp, ce Antonia revine fetelor cu părul lung.

Și mai interesant este faptul că rezultatele studiului nu sunt aceleași la nivel internațional. Mai precis, o Alexandra din Franța nu va arăta la fel ca o Alexandra din Israel, de exemplu.

Bineînțeles că există și excepții!

Sursa: KidSpot

Tu ce nume porți? Și ce nume ai ales pentru copilul tău?

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat
    Abonează-te la newsletter

    adevarul.ro

    click.ro
    ..

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!