Am chef de mers la mare! Hai să facem nebunia asta plecăm mâine? Primesc mesajul de la el vineri după amiază, pe fondul unei stări psihice nu prea grozave. Aveam experiența weekend-ului anterior, când făcusem patru ore și ceva de la mare, apoi intuiam că va fi foarte aglomerat peste tot. Pur și simplu nu aveam chef, oricât de nebunesc ar suna. Consortul rămâne cu nostalgia și îmi spune seara, când ne reunim toți trei – Pe mine nu mă deranjați, eu sunt pe motor în drum spre mare. Simțeam în glasul lui cât de mult își dorește, așa că vorbele mi-au ieșit firesc: De ce nu te duci singur? Pe motor oricum nu ne poți lua. Du-te, serios. Se uită la mine sceptic. Nu că nu am fi genul care își acordă libertate în cuplu, dar chiar și așa, l-am luat prin surprindere.
O să mă gândesc. A doua zi, după micul dejun și-a pus echipamentul, s-a suit pe motor și s-a mai oprit în Vama Veche. Prietenii au rămas siderați. Mai în glumă, mai în serios am fost întrebați dacă divorțăm. Mai ales că în urmă cu o săptămână și eu fusesem singură la mare.
Nu, nu divorțăm. Ne dăm libertatea de care avem nevoie, tocmai ca să nu divorțăm
Așa cum am constatat ce bine ne prind din când în când chiar și câteva ore în cuplu, departe de copil, la fel învățăm să trăim și individual. Să ne luăm timp cu noi, să ne ascultăm gândurile, frământările, să ne regăsim. Să reînvățăm ce ne place și ce nu, ce ne dorim și de ce ne temem. Noi, ca indivizii, nu noi-varianta în doi.
(...)
