Sari la conținut

Confesiuni “ruşinoase”ale mamelor, care te vor face să realizezi că nu eşti singură

Care este cel mai urât gând despre maternitate care ţi-a trecut prin minte, de când eşti mamă? Un gând atât urât, că te întrebi dacă meriţi să fii mama unui copil atât de superb, cum este al tău?

►Citeşte şi Viaţă de mamă: “Ce nu mi-a spus nimeni despre maternitate”

Dacă tocmai ţi-a trecut prin minte şi deja îl regreţi, sfatul nostru este să nu te mai simţi vinovată, pentru că, oricât ţi s-ar părea de ciudat, aproape toate mămicile au anumite gânduri secrete pe care nu le-ar împărtăşi nici măcar celei mai bune prietene sau soţului… Am rugat câteva dintre cititoarele noastre să ne mărturisească măcar unul dintre ele şi iată ce am aflat:

„Uneori… nu îmi place atât de tare de copilul meu - Ştiu că fiecare cioară îşi laudă puiul, dar am impresia, uneori, că nu sunt dintre acelea. Sper să fie doar o etapă, sper să fie de vină o uşoară depresia postnatală, dar uneori mă uit la copilul meu şi nu… nu e cel mai frumos din lume!”

„Mă gândesc în permanenţă la faptul că urmează să i se întâmple ceva rău copilului meu – Prietenele mele îmi spun că, de când au devenit mame, nu s-au mai putut uitat la niciun film de groază. Dar la mine parcă e mai rău: ori de câte ori văd o ştire urâtă la televizor, ori de câte aud vorbindu-se despre terorişti, despre copii bolnavi, despre copii răpiţi… nu pot decât să mă gândesc la al meu şi la faptul că sigur, sigur, ceva rău e pe cale să se întâmple. Înnebunesc, nu?”

„Mi-aş fi dorit ca băiatul meu să fie fată – Copilul cel mare este băiat şi, de când ne-am gândit să mai facem un al doilea copil, nu îmi trecea prin minte decât că de-abia aştept să îi cumpăr rochiţe, fundiţe şi să mă joc cu ea cu păpuşile. Mi-o şi închipuiam aproape de sufletul meu: fata a mea, băiatul al tatălui… Dar ce să vezi: a ieşit tot băiat! L-am iubit din prima secundă în care l-am văzut, dar nu pot să nu mă gândesc cm ar fi viaţa mea, dacă aş avea o fată…”

„Mi-am imaginat cum ar fi să îmi cresc copilul singură – Citesc atâtea teorii despre parenting, despre cum e bine să răspundem copilului, când face excese de furie, despre cum şi cât trebuie să îl hrănesc şi pot să nu mă gândesc dacă nu cumva ar fi fost mai bine să îl cresc singură, fără tatăl lui, care îmi spune toate ziua: „pe mine nu m-a crescut mama aşa şi uite ce mare m-am făcut!”

►Citeşte şi Viaţă de mamă: “Pentru că oricum ai face, vei de greş, ca mamă”

„Îmi fac griji că furiile mele sunt de altă natură – Ştiu că toate mamele se înfurie, dar parcă eu o iau cu totul razna, la nervi. Mă gândesc dacă nu cumva voi ajunge la psihiatrie, într-o zi…”

„Câteodată, îmi urăsc soţul – Mă uit la el şi văd că, într-adevăr, viaţa lui s-a schimbat… un pic! În schimb, a mea e de-a valma cu totul! El nu ştie cum e să nu poată dormi de griji, în ciuda oboselii, nu ştie cum e să te doară sânii, nu ştie cum e să nu te mai recunoşti în oglindă, nu ştie cum e să nu ai timp nici să stai pe wc ca tot omul…”

„Cred că ceilalţi copii sunt mai puţini talentaţi şi mai puţin frumoşi decât ai mei… şi îmi pare rău pentru ei :)”

Articole relationate
Comentarii facebook
Comentarii
    Trimite un comentariu
    Sunt tătic necenzurat

    Desenele animate și educația

    Plouă afară. E frig și cred că e un moment potrivit pentru acest subiect, despre care vreau să scriu de ceva vreme – despre educația copiilor și desenele animate. Un lucru e sigur, copiii...

    Abonează-te la newsletter
    Life.ro

    Înscrie-te în comunitatea mămicilor generoase!

    Evenimente Bucureşti